Prima pagină » Social » Traficul pe DN 67 D, blocat din cauza unei avalanşe, a fost reluat

Traficul pe DN 67 D, blocat din cauza unei avalanşe, a fost reluat

Traficul pe Drumul Naţional 67 D, blocat, sâmbătă dimineaţă, în judeţul Mehedinţi, în urma unei avalanşe, a fost reluat, în jurul orei 11.30.
Traficul pe DN 67 D, blocat din cauza unei avalanşe, a fost reluat
13 feb. 2010, 11:51, Social

Potrivit Poliţiei, traficul a fost redeschis după aproximativ cinci ore de blocaj, însă se circulă cu dificultate din cauza zăpezii.

În urma unei avalanşe produse pe versanţi, sâmbătă dimineaţă, la orele 6.30, zăpada a acoperit DN 67D la kilometrul 71, la ieşire din localitatea Godeanu către Băile Herculane, drumul fiind afectat pe ambele sensuri pe o distanţă de aproape un kilometru.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi a luat legătura cu Directia de Drumuri Naţionale, care a trimis la faţa locului drumari cu trei utilaje care au intervenit pentru degajarea drumului.