Traficul pe DN 72 Târgovişte-Găeşti, blocat din cauza unui accident, reluat pe o singură bandă

Traficul rutier pe DN 72 Târgovişte - Găeşti blocat, vineri la prânz, în localitatea Viişoara, din cauza unui accident rutier soldat cu trei răniţi, a fost reluat pe o singură bandă, după aproape o jumătate de oră, circulaţia urmând să revină în scurt timp la normal.

Urmărește
314 afișări

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, cei trei răniţi care au suferit fracturi şi alte leziuni au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, starea lor de sănătate fiind stabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"S-a încheiat acţiunea de scoatere a răniţilor, toţi au fost transportaţi cu două maşini ale Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa şi cu o ambulanţă SMURD a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. În prezent, circulaţia se desfăşoară alternativ pe o singură bandă, sub momitorizarea echipajelor de Poliţie Rutieră, iar în scurt timp traficul va reveni la normal, urmând să se încheie cercetările la faţa locului", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, agent Raluca Trandafir.

Ea a precizat că cele trei autovehicule implicate în accident, autoturismul Tico şi cele două camioane, vor fi scoase în afara carosabilului.

Un accident rutier soldat cu trei răniţi şi în care au fost implicate un autoturism şi două camioane a avut loc, vineri la prânz, pe DN 72 Târgovişte - Găeşti, în localitatea Viişoara, traficul în zonă fiind blocat.

Astfel, autoturismul Tico în care se aflau şoferul şi doi pasageri a fost prins între cele două camioane, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii militari şi ambulanţele pentru scoaterea din maşină a celor trei victime încarcerate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici