Traficul rutier în Vama Albiţa, BLOCAT în totalitate în urma unor percheziţii ale DNA
Reluarea traficului rutier prin Vama Albiţa s-a făcut în jurul orelor 10.15, după ce, încă de la primele ore ale dimineţii de marţi, nu s-a mai permis tranzitarea punctului de frontieră pe niciun sens, de intrare sau de ieşire din ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Practic, reluarea traficului în cea mai mare vamă de frontiera de est a României s-a făcut odată cu schimbul de tură la Poliţia de Frontieră.
„Traficul a fost reluat pentru persoane fizice, însemnând turisme şi transport de călători. În schimb, deocamdată, traficul se menţine blocat pentru autocamioane, pe transport de mărfuri”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX şeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, Vasile Cernat.
Traficul rutier în Vama Albiţa a fost blocat în totalitate, marţi dimineaţă, în urma unor percheziţii desfăşurate de Direcţia Naţională Anticorupţie, care vizează traficul ilegal de mărfuri la frontiera de est a României, fiind desfăşurate şi 27 de percheziţii domiciliare.
Potrivit unui comunicat al DNA, cercetările vizează o cauză penală complexă, instrumentată în comun de Parchetul Naţional Anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie din Republica Moldova privind comiterea unor infracţiuni de corupţie referitoare la transportul de mărfuri peste frontiera de est.
„În cursul dimineţii de marţi, s-au desfăşurat 27 de percheziţii la domiciliul unor persoane şi în alte locaţii aflate în judeţele Iaşi şi Vaslui. Totodată, Centrul Naţional Anticorupţie derulează o serie de activităţi similare în Republica Moldova. În cauză sunt vizate mai multe persoane, faţă de 23 dintre acestea fiind dispusă începerea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat al DNA.
Pe lângă sprijinul Poliţiei, Jandarmeriei şi SRI, procurorii anticorupţie au acţionat împreună cu lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie.