Prima pagină » Social » TRAGEDIA din Colectiv: INSEMEX Petroşani a finalizat raportul de expertiză privind incendiul din clubul bucureştean. Raportul are 500 de pagini

TRAGEDIA din Colectiv: INSEMEX Petroşani a finalizat raportul de expertiză privind incendiul din clubul bucureştean. Raportul are 500 de pagini

INSEMEX Petroşani a finalizat raportul de expertiză privind incendiul din clubul Colectiv şi l-a predat, marţi, Institutului Naţional pentru Expertize Criminalistice, documentul având peste 500 de pagini, plus anexe.
TRAGEDIA din Colectiv: INSEMEX Petroşani a finalizat raportul de expertiză privind incendiul din clubul bucureştean. Raportul are 500 de pagini

Directorul INSEMEX Petroşani, George Găman, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că raportul de expertiză privind incendiul din clubul Colectiv a fost finalizat.

„Am finalizat raportul de expertiză privind incendiul din clubul Colectiv pe care l-am predat, marţi, celor de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice care îl vor trimite, la rândul lor, Parchetului de pe lângă ICCJ. La noi munca e gata. Raportul are peste 500 de pagini, plus anexe, filmări video, experimentele făcute, simulările. A fost tratat cu prioritate acest caz, am lăsat deoparte orice altceva şi ne-am focalizat exclusiv pe acest caz”, a spus Găman.

Directorul INSEMEX Petroşani a afirmat că nu poate spune care sunt concluziile raportului.

MEDIAFAX relata la mijlocului lunii decembrie că experţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) urmau să facă pe 16 decembrie un experiment judiciar în dosarul privind incendiul din Colectiv, într-un laborator care urma să fie amenajat ca la momentul incendiului din club, cu acelaşi tip de burete pus pe stâlpi şi cu mobilier asemănător, pentru a stabili exact unde a izbucnit incendiul şi cum s-a propagat focul.

Sursele judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acest experiment judiciar reprezintă faza finală a expertizei INSEMEX Petroşani în dosarul de ucidere şi vătămare corporală din culpă deschis de Parchetul instanţei supreme după incendiul din 30 octombrie, în urma căruia au murit 63 de persoane.