- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.06.2013, 21:04)
- Andrei Dumitrescu
TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU: Răniţii vor fi chestionaţi la spital de poliţişti de la Omoruri
Răniţii din accidntul din Muntenegru vor fi chestionaţi, în spitalele în care sunt internaţi, de poliţişti de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Române şi de doi procurori, urmând ca, atunci când sunt apţi, să fie audiaţi la Parchetul General, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din poliţie.
Urmărește
792 afișări
TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU: Răniţii vor fi chestionaţi la spital de poliţişti de la Omoruri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Echipa de 12 poliţişti de la Serviciul Omoruri va fi coordonată de chestorul Viorel Vasile, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale, din Poliţia Română, au precizat sursele citate.
Poliţiştii şi procurorii vor discuta cu pacienţii şi vor întocmi procese verbale, audierile urmând să aibă loc, când victimele se vor putea deplasa, la Parchet.
Un autocar cu turişti români a căzut într-o prăpastie de pe podul Grlo din Muntenegru, duminică seara, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar ceilalţi 29 de pasageri fiind răniţi.
Un copil muntenegrean care era pe pod a fost acroşat uşor de autocar şi a fost rănit.
Parchetul General face o anchetă în cazul accidentului, sesizându-se din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va cere sprijinul autorităţilor din Muntenegru în acest caz, au precizat reprezentanţii instituţiei.
Ancheta autorităţilor din Muntenegru a relevat până acum că, în momentul în care autocarul a ieşit dintr-un tunel rutier, carosabilul era umed şi este posibil ca şoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă, scrie miercuri presa din Muntenegru.
În aceste condiţii, la care se adaugă viteza care nu era adaptată la acel segment de drum, şoferul probabil a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns pe contrasens, pentru că exista o curbă uşoară, a rupt balustrada de securitate a podului şi a căzut în prăpastie.
Anchetatorii analizează această ipoteză pe baza declaraţiilor supravieţuitorilor şi altor martori.
Autorităţile din Muntenegru au găsit tahograful autocarului românesc căzut în prăpastie, iar datele dispozitivului vor fi decodificate pentru a se stabili parametrii de circulaţie în momentul accidentului şi cine se afla la volan.
Numeroşi supravieţuitori susţin că şoferul circula cu viteză destul de mare. Limita de viteză pe acel segment de drum este de 40 de km/h, mai scrie presa din Muntenegru.
Unul dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru a declarat, luni, pentru Ştirile Pro TV, că în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi deşi limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: PRIMELE REZULTATE ALE ANCHETEI privind accidentul din Muntenegru: Şoferul autocarului probabil a fost orbit de lumina soarelui
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe