Tragedie în Bistriţa: Un tânăr a murit, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp din „pasarela morţii”

Publicat: 17 08. 2019, 09:43
Actualizat: 31 03. 2020, 08:13

Potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud, accidentul a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe o stradă din Bistriţa, situată sub o pasarelă peste calea ferată.

Şoferul de 20 de ani a intrat într-un stâlp de susţinere a pasarelei, cunoscută în zonă ca „pasarela morţii”, după ce, în ultima perioadă, mai multe accidente mortale ar fi avut loc în zonă.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive, iar la faţa locului nu au fost găsite urme de frânare.

În urma impactului, tânărul de 20 de ani a murit.

Poliţiştii bistriţeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul.