Tragedie la DNA Timişoara. Un procuror, fost şef al direcţiei, s-a sinucis aruncându-se din clădirea instituţiei

Publicat: 15 03. 2019, 09:16
Actualizat: 30 01. 2022, 09:31

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, un bărbat în vârstă de 48 de ani s-a sinucis, vineri dimineaţa, aruncându-se de la etajul şase al clădirii care adăposteşte şi sediul DNA Timişoara.

Conform unor surse judiciare, este vorba de procurorul Tamas Schiffbeck, care a fost şef al DNA Timişoara până în anul 2015.

Din primele informaţii, procurorul a venit, vineri dimineaţa, la muncă, a intrat în biroul său, iar la un moment dat a deschis geamul şi s-a aruncat în gol.