Tragedie la Oradea: O femeie, obligată să stea pe șinele de tren până a fost lovită mortal

Publicat: 28 04. 2025, 11:03
Actualizat: 28 04. 2025, 11:04

Crima înfiorătoare a avut loc pe podul CFR de pe strada Dragoş Vodă, din Oradea.

În jurul orei 1:15, femeia a fost constrânsă să rămână pe şine de către agresorul ei, care, după o serie de conflicte, a luat decizia şocantă de a o ucide. Deşi victima a încercat să scape din strânsoare, a fost imposibil să se elibereze. A privit, îngrozită, cum trenul marfar, care circula pe direcţia Aleşd-Oradea, se apropia rapid.

Din păcate impactul a fost fatal femeii. Trupul victimei a fost târât pe o distanţă de aproximativ 60 de metri.

„Inculpatul a împiedicat-o pe victimă să se ridice de pe liniile de cale ferată. Folosindu-se de forţă fizică, prin împingeri repetate cu braţele, bărbatul a ţinut-o pe şine chiar în momentul în care se apropia un tren de marfă care circula pe direcţia Aleşd-Oradea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, conform ebihoreanul.

Unul dintre martorii-cheie ai acestui caz este chiar mecanicul trenului, care le-a relatat anchetatorilor cum femeia a fost forţată să rămână pe şine, în timp ce agresorul a sărit în ultima clipă pentru a scăpa de impact.

Trupul victimei a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru autopsie.

Bărbatul responsabil pentru această crimă oribilă a fost prins într-o scară de bloc din Oradea şi reţinut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de omor şi riscă o pedeapsă de între 10 şi 20 de ani de detenţie.