Prima pagină » Social » Tragedie pe litoral. Trupul unui tânăr, scos de valuri pe o plajă din Eforie Nord

Tragedie pe litoral. Trupul unui tânăr, scos de valuri pe o plajă din Eforie Nord

Trupul unui tânăr de 17 ani, dat dispărut de două zile, a fost scos de valuri pe o plajă din Eforie Nord. Băiatul venise pe litoral să lucreze şi se angajase la un bar de pe plajă
Tragedie pe litoral. Trupul unui tânăr, scos de valuri pe o plajă din Eforie Nord
Catalin Leganel
09 aug. 2018, 09:06, Social

Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă, trupul tânărului a fost descoperit joi dimineaţă, în jurul orei 4.00, pe o plajă din Eforie Nord.

Acesta fusese dat dispărut de marţi, dar căutările efectuate atunci de pompierii militari de la ISU Dobrogea se soldaseră cu un eşec.

Poliţiştii constănţeni spun că victima era din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, şi avea 17 ani şi 11 luni.

Băiatul venise pe litoral să lucreze şi se angajase la un bar de pe plajă.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Este a 12-a victimă ce îşi pierde viaţa în mare în acest sezon estival.