- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.08.2013, 12:39)
- Marius Fratila
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Traian Băsescu: Dumnezeu să-l ierte pe Florin Cioabă. A fost un adevărat lider şi un sprijin pentru comunitatea romă
Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe în care arată că Florin Cioabă a fost "un adevărat lider şi un sprijin pentru comunitatea romă", pentru că i-a îndemnat pe tinerii etniei să meargă la şcoală şi să îşi urmeze vocaţia prin promovarea tradiţiilor.
Urmărește
1520 afișări
Traian Băsescu si Florin Cioabă 9Imagine: Gigi Ciuncanu/Mediafax Foto)
"Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii lui Florin Cioabă. Este un moment de adâncă suferinţă pentru familia lui Florin Cioabă, dar şi pentru întreaga comunitate romă, cărora doresc să le adresez întreaga mea compasiune şi susţinere. Florin Cioabă a fost un adevărat lider şi un sprijin pentru comunitatea romă pentru că, înţelegând importanţa educaţiei, i-a îndemnat pe tineri să meargă la şcoală, dar şi să-şi urmeze vocaţia preţuindu-şi şi promovându-şi tradiţiile", arată şeful statului, într-un mesaj dat publicităţii de Administraţia Prezidenţială.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
De asemenea, Băsescu le-a spus jurnaliştilor, la Prislop, în judeţul Maramureş, că Cioabă "a muncit extraordinar de mult să îi aducă pe romi la creştinism".
"Condoleanţe familiei domnului Cioabă şi condoleanţe întregii etnii pe care a reprezentat-o. Este un regret pe care îl exprim faţă de un om care a muncit extraordinar de mult să îi aducă pe romi la creştinism, indiferent ce fel de creştinism, dar a încercat să le insufle dorinţa de a trece la creştinism. Ceea ce este important", a spus preşedintele.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai familiei.
Informaţia a fost confirmată de rudele lui Cioabă, care au precizat, pentru MEDIAFAX, că decesul s-a produs la 11.10, în urma unui stop cardio-respirator.
Fiul acestuia, Dorin Cioabă, declara sâmbătă că tatăl său a ieşit din comă, este în stare stabilă şi se reface după intervenţia prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie.
Dorin Cioabă a mai spus că tatăl său se simte "mai bine" după intervenţia făcută vineri, despre care afirma că a fost una "salvatoare".
Tot Dorin Cioabă a spus că la spitalul Akdeniz Üniversitesi a fost adusă, pe banii familiei, aparatură medicală închiriată, necesară pentru tatăl său.
În urma operaţiei, Florin Cioabă a avut nevoie de concentrat trombocitar, folosit la transfuzii de sânge, au declarat, tot sâmbătă, apropiaţi ai familiei.
Potrivit surselor citate, la spitalul din Antalya au venit mai multe rude ale lui Florin Cioabă şi alţi membri ai comunităţii romilor.
La intrarea în spital, rudele au stat cu afişe în mână, prin care cereau sânge pentru Cioabă, grupa sanguină a acestuia fiind 0 cu RH pozitiv.
Apelurile către potenţiali donatori au avut ecou la peste 20 de romi care se aflau în Antalya şi câţiva turci.
Medicii spitalului Akdeniz Üniversitesi din Antalya i-au montat lui Florin Cioabă, vineri seară, un dispozitiv de asistare circulatorie, care să-i ajute inima să pompeze sânge.
Procedura, una extrem de riscantă, a durat patru ore şi s-a încheiat cu succes.
Potrivit unor apropiaţi ai familiei, medicii care i-au montat lui Cioabă dispozitivul sunt renumţi în Turcia şi în lume pentru astfel de intervenţii prin care, practic, pacientului i se instalează o inimă artificială.
Intervenţia a făcută după ce Florin Cioabă, aflat în stare gravă şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, tot vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei.
Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat că, potrivit informaţiilor primite din partea medicilor din Antalya şi din partea echipei medicale din România, starea de sănătate a lui Florin Cioabă nu permite momentan repatrierea acestuia.
"În cazul în care se va pune problema transferului pacientului Florin Cioabă în România, MS în colaborare cu MAI vor sprijini familia pacientului şi vor pune la dispoziţia acestora avionul SMURD, costul transportului, respectiv al combustibilului şi al taxei de aterizare, fiind suportat de către familia pacientului", a mai precizat MS.
Tot MS a informat, joi că au fost de la început în legătură atât cu familia lui Florin Cioabă, cât şi cu Secţia Consulară a Ambasadei României în Turcia, care a facilitat legătura cu spitalul din Antalya prin translatorul pus la dispoziţia familiei.
De asemenea, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au obţinut informaţii despre starea lui Florin Cioabă de la medicii din spitalul din Antalya şi, ulterior, au ţinut legătura permanent cu doctorul Şerban Brădişteanu, care se afla la unitatea medicală unde este internat acesta, pentru a vedea care este situaţia medicală şi pentru a sprijini, din punct de vedere medical, familia, în caz de nevoie, s-a arătat într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, joi, că Florin Cioabă nu are o leziune cerebrală ireversibilă, dar starea lui este gravă, circulaţia spre creier a fost afectată din cauza infarctului, capacitatea de contracţie a inimii este redusă şi sunt afectaţi rinichii, având nevoie de suport renal.
Şerban Brădişteanu a spus, pe Aeroportul "Henri Coandă", la revenirea în ţară după ce a fost în Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, că în prezent se vorbeşte despre şansele acestuia de a rămâne în viaţă, starea lui fiind gravă.
"Starea lui Cioabă este foarte gravă, în acest moment vorbim de şansele de a rămâne în viaţă, nu de recuperare", a precizat medicul.
Şerban Brădişteanu a mai spus că circulaţia spre creier a fost afectată din cauza infarctului, dar nu se poate vorbi de leziuni cerebrale ireversibile, ci de "stupoare cerebrală". De asemenea, capacitatea de contracţie a inimii este redusă, dar Florin Cioabă recuperează zilnic, iar infarctul i-a afectat şi rinichii, fiind instalat un sistem de suport renal.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe