Traian Băsescu şi-a petrecut Crăciunul pe Valea Prahovei (Video)

Publicat: 26 12. 2008, 14:44
Actualizat: 06 11. 2012, 09:10

Şeful statului s-a aflat, în prima parte a zilei de Crăciun, pe pârtia din staţiunea braşoveană Predeal, fiind însoţit de fiica sa cea mică, Elena Băsescu, şi de soţia sa, Maria Băsescu. Preşedintele s-a dat cu snowmobilul, s-a fotografiat cu turiştii care l-au înconjurat şi i-au cerut autografe, a dat mâna cu aceştia şi a stat de vorbă cu ei.

În cursul serii, şeful statului a plecat, împreună cu familia, la Cabana Schiorilor, din Sinaia, unde se afla şi ministrul Turismului, Elena Udrea, care îşi serba ziua de naştere.

Traian Băsescu a stat la Cabana Schiorilor aproape şase ore, timp în care a dansat, a mâncat preparate tradiţionale, a dat autografe şi a făcut fotografii alături de turiştii care nu se aşteptau să-l vadă.

Băsescu s-a ridicat in picioare, împreună cu familia, când a auzit cântarea "Noi suntem români", iar Elena Udrea; aflată şi ea acolo chiar a cântat.

"Am petrecut foarte bine la Cabana Schiorilor, venim aici din ’78. Acum e renovată, modernizată, atmosfera este foarte plăcută. Vă doresc şi vouă sărbători cu bine", a declarat şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu s-a retras apoi la Palatul Foişor, din Sinaia, unde este posibil să rămână şi în cursul zilei de vineri.

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/60218585