Tramvaie ale liniei 41, blocate în Capitală. Un călător a tras semnalul de alarmă

Publicat: 24 01. 2011, 09:12
Actualizat: 08 11. 2012, 23:27

Purtătorul de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, a declarat că incidentul s-a petrecut la ora 8.25, când un cetăţean aflat într-un tramvai al liniei 41 a tras semnalul de alarmă, iar sistemul de frânare al autovehicului s-a blocat.

Astfel, mai multe tramvaie ale liniei 41 sunt blocate, la ora transmiterii acestei şriri, la Podul Ciurel, pe sensul spre Piaţa Presei Libere.

Purtătorul de cuvânt al RATB a precizat că pentru preluarea călătorilor din tramvaiele blocate în zonă au fost trimise autobuze ale liniei navetă 641.

Brânduşa Raeceanu a mai spus că la faţa locului se intervine pentru deblocarea sistemului de frânare al tramvaiului, ea neputând preciza în cât timp va fi remediată defecţiunea.