- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tramvaiul implicat în accidentul de la Iaşi a luat foc, în ianuarie, fără a exista victime atunci
Tramvaiul care luni după-amiază a lovit şase maşini oprite la semafor, în centrul municipiului Iaşi, este acelaşi mijloc de transport care în luna ianuarie a acestui an a luat foc în Zona Industrială a oraşului, iar vatmanul este acelaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adrian Mihai, purtător de cuvânt al regiei locale de transport Iaşi, a declarat, luni seară, pentru corespondentul MEDIAFAX că tramvaiul implicat în accidentul de la Iaşi este acelaşi care la începutul lunii ianuarie a luat foc în timp ce se retrăgea la depou în urma constatării unei defecţiuni. Incidentul a avut loc în Baza 3, în faţa sediului Centralei Electrice de Termoficare, iar în tramvai se aflau doar câţiva pasageri, vatmanul reuşind să stingă flăcările cu ajutorul extinctorului aflat în dotarea mijlocului de transport.
"Este vorba despre acelaşi tramvai, ba chiar despre acelaşi vatman, dar nu există nicio legătură între cele două evenimente. În ianuarie, a fost vorba despre un scurtcircuit apărut la un cablu, care a declanşat un incendiu în zona pantografului tramvaiului. Mijlocul de transport a fost verificat, apoi a fost scos din nou la stradă în stare perfectă de funcţionare", a declarat Adrian Mihai.
Purtătorul de cuvânt al regiei locale de transport a mai spus că nu se cunosc deocamdată cauzele producerii accidentului de luni, fiind vorba fie despre o problemă la sistemul de frânate, fie despre o eroare a vatmanului.
"Înainte de accident, tramvaiul a oprit în Copou, în staţia de la Universitate, deci acolo sistemul de frânare a funcţionat. Problema este ce s-a întâmplat între Universitate şi Fundaţie, pe o distanţă de câteva sute de metri. Sunt trei sisteme de frânare pe care vatmanul le putea acţiona. Nu ştim ce s-a întâmplat, nu am reuşit încă să aflăm. Ancheta va stabili adevărul”, a afirmat purtătorul de cuvânt al regiei locale, Adrian Mihai.
El a spus că acelaşi tramvai a fost scos pe traseu şi luni dimineaţă, fără însă a se constata vreo defecţiune.
"Tramvaiul a circulat fără probleme între orele 6.00 şi 10.00. A fost retras apoi la depou, conform graficului, şi a ieşit din nou pe traseu undeva către prânz", a adăugat Adrian Mihai.
Accidentul s-a petrecut, luni după-amiază, în jurul orei 14.00, în zona "Fundaţie", o zonă intens circulată din municipiul Iaşi, după ce mijlocul de transport a intrat într-o coloană de maşini care erau oprite, pe linia de tramvai, la semafor.
Astfel, tramvaiul, care era plin cu pasageri şi care cobora Copoul, a intrat în două maşini care aşteptau la semafor şi a acroşat alte trei autoturisme aflate pe banda de lângă trotuar, după care s-a oprit într-un autobuz care staţiona şi el la semafor.
În urma accidentului, o persoană a murit, rămânând prinsă într-o maşină, sub tramvai.
Alte trei persoane - o femeie cu fractură de bazin, o femeie cu leziuni la umăr şi picioare şi un bărbat cu traumatism cranio-cerebral - au fost preluate de ambulanţe de la locul accidentului şi transportate la Spitalul "Sf. Spiridon" şi la Spitalul de Neurochirurgie din municipiu.
De asemenea, alte două persoane - o femeie cu leziuni la nivelul coloanei cervicale şi un tânăr cu răni la piramida nazală - au mers singure la spital, unde au primit îngrijiri medicale.
Persoana care şi-a pierdut viaţa în accident a fost scoasă după aproximativ două ore, după ce tramvaiul a fost ridicat de pe şine cu o macara. Persoana decedată se afla la volanului unui autoturism Dacia care în urma impactului cu tramvaiul s-a rupt în două, o parte rămânând prinsă sub mijlocul de transport, iar cealaltă parte fiind proiectată pe stradă.
Victima este agentul-şef Dănuţ Condurache din cadrul Penitenciarului Iaşi, care se afla într-un autoturism de serviciu împreună cu o asistentă medicală, aceasta din urmă suferind o fractură de bazin în urma accidentului.
Vatmanul are 35 de ani şi lucrează de peste zece ani la Regia Autonomă de Transport Public (RATP) Iaşi. Acesta a mai fost implicat într-un accident, în august 2010, fără să fie înregistrate victime.
Pe numele vatmanului Cristi Diaconu a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Viceprimarul municipiului Iaşi, Romeo Olteanu, declara că vatmanul este audiat de poliţişti pentru a fi stabilită cauza accidentului.
"Nu ştim deocamdată dacă tramvaiul a rămas fără frâne sau dacă vatmanul a forţat trecerea semaforului pe culoarea galbenă. În zona în care s-a produs accidentul sunt două benzi de circulaţie, una pentru maşini, iar cealaltă rezervată pentru tramvaie. Teoretic, maşinile nu aveau ce căuta pe banda tramvaiului, dar din păcate această regulă nu este respectată, şoferii grăbiţi ocupând banda respectivă", a declarat viceprimarul municipiului Iaşi.
Tramvaiul implicat în accident a fost fabricat în anul 1973 şi face parte dintr-un lot de 14 tramvaie donate Primăriei Iaşi de către statul elveţian, la sfârşitul anului trecut.
În 6 ianuarie, un alt tramvai al RATP Iaşi a fost implicat într-un incident, în Zona Industrială din municipiul Iaşi, unde a luat foc în timp ce garnitura se retrăgea spre depou, fără a exista victime.
În anul 2006, un tramvai care cobora Copoul a rămas fără frâne, lovind un alt tramvai, în intersecţia Arcu din centrul municipiului Iaşi. Şase persoane au fost rănite în accident, iar ancheta a arătat că defecţiunea la sistemul de frânare s-a datorat unui şurub care ar fi cedat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Trupele israeliene au deschis focul în Liban la câteva ore după începerea armistiţiului
-
Fostul ministru de externe din Ucraina: nicio speranţă că Trump va obţine un acord de pace
-
Ghinea, apel către alegătorii PSD: Nu o veţi duce mai bine cu un ţăcănit care aruncă ţara în haos
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO