Incendiu puternic într-o parcare. O maşină de lux a fost distrusă complet, iar alte două autoturisme au fost grav avariate. VIDEO
Potrivit pompierilor din Galaţi, incendiul a avut loc într-o parcare de pe strada Nicolae Deleanu din oraş.
În urma incendiului, o maşină de lux a ars în întregime, iar alte două au fost afectate parţial de flăcări. Pompierii au reuşit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă şi la alte maşini.
„Incendiul a fost localizat în câteva minute, două echipaje de pe autospecialele cu apă şi spumă au intervenit prompt.
Încă nu se ştie cauza producerii incendiului. Astăzi (vineri-n.r.), o comisie ISU şi mai mulţi poliţişti se duc la faţa locului pentru a analiza situaţia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
În timpul intervenţiei, nu au fost înregistrate victime.