Prima pagină » Social » ALERTĂ METEO. ANM a emis prima averizare cod PORTOCALIU de viscol din această iarnă

ALERTĂ METEO. ANM a emis prima averizare cod PORTOCALIU de viscol din această iarnă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting cod portocaliu de viscol pentru zona de munte a judeţului Suceava, valabilă până la ora 17:00.
ALERTĂ METEO. ANM a emis prima averizare cod PORTOCALIU de viscol din această iarnă

Avertizarea vizează zona de munte, peste cota 1.800 metri, unde meteorologii avertizează că se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge 100-120 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada şi reducând vizibilitatea, dar şi ninsoare.

Meteorologii au prelungit, până la ora 17:00, şi codul galben emis pentru zona de munte a judeţului Caraş-Severin, unde se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge 80-90 km/h, visolind ninsoarea sau spulberând zăpada şi reducând vizibilitatea orizontală şi ninsoare slabă.

Până la 16:00, este în vigoare o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 70…80 km/h şi izolat 90…100 km/h pentru mai multe localităţi din judeţul Covasna.

Până la 18:00, este în vigoare şi un cod galben vizând intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge 90..110 km/h pentru zonele montane de peste cota 1.800 de metri ale judeţelor Prahova şi Dâmboviţa.