- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.08.2013, 15:55)
- Elvira Gheorghita
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Transportul elevilor, decontat în limita a maximum 26 lei/lună pentru o distanţă de trei kilometri
Măsurile de reglementare a sistemului de decontare a navetei elevilor în limita a cel mult 26 de lei pe lună pentru distanţa de trei kilometri sunt salutate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), care le consideră echitabile şi binevenite.
Urmărește
1674 afișări
Transportul elevilor, decontat în limita a maximum 26 lei/lună pentru o distanţă de trei kilometri (Imagine: Andrei Moise/Mediafax Foto)
"Având în vedere diferenţele mari şi nejustificate ale tarifelor practicate de transportatorii care au asigurat până acum transportul elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, propunerea Ministerului Finanţelor Publice privind decontarea abonamentelor de transport în limita a maximum 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km este binevenită. Ea este de natură să asigure o mai corectă cheltuire a banului public, susţinând în acelaşi timp preocuparea Ministerului Educaţiei Naţionale de a asigura accesul la educaţie pentru categoriile vulnerabile", se arată într-un comunicat de joi al MEN.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Marea Britanie ia în considerare trimiterea de trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni
-
Vladimir Putin, la conferinţa anuală de presă: Occidentul poate să încerce capabilităţile rachetei Oreşnik prin alegerea unei ţinte în Kiev şi folosirea sistemelor antiaeriene. Liderul rus critică dislocarea THAAD în România
-
Leul a început să se deprecieze la cotaţiile interbancare. BNR anunţă un curs neclintit
Potrivit sursei citate, în anul şcolar 2012-2013, MEN a decontat, la nivel naţional, peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu s-a ţinut niciodată cont de diferenţele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din ţară.
"Astfel, anul trecut, pentru distanţa de 10 kilometri, preţul unui abonament a variat între 25 de lei şi 326 de lei, pentru distanţa de 15 kilometri, preţul unui abonament a pornit de la 32 de lei şi a ajuns la 406 lei, iar pe distanţa de 20 kilometri, între 36 de lei şi 400 de lei. Mai mult, există firme în ţară care au practicat un tarif de 491 de lei pe lună pentru 50 de kilometri, în timp ce alte companii au perceput doar 42 de lei pentru acelaşi număr de kilometri", precizează MEN.
Cele mai multe dintre abonamentele decontate anul trecut (11.636) au fost pe distanţa de 10 de kilometri.
Tot în 2012, un număr de 904 elevi au făcut naveta pe distanţe de trei kilometri, iar tarifele minime percepute de firmele de transport au fost de 15 lei pe lună, în timp ce tarifele maxime au ajuns şi la 166 de lei lunar.
"Aceste realităţi, total defavorabile finanţelor publice şi implicit interesului elevilor, sunt cele care au pus presiune pe bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi au generat situaţia regretabilă a întârzierii decontării navetei şcolare. Pentru a evita pe viitor astfel de cazuri, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernul doresc să vină în sprijinul elevilor şi să reglementeze mai echitabil sistemul de decontare a navetei. Astfel, pe lângă măsura introducerii unui prag maximal de 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km şi a unuia de 120 lei/abonament/lună pentru distanţa de 50 kilometri, Guvernul a alocat 76 milioane de lei pentru achiziţia de microbuze şcolare destinate transportului elevilor din localităţile izolate, din mediul rural", se mai menţionează în comunicat.
La 20 iunie, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, anunţa că, din toamnă, se va modifica legea prin care se decontează naveta elevilor, măsura fiind luată după ce s-a constatat că pe acelaşi număr de kilometri unii transportatori au tarife de 12 ori mai mari decât alţii, MEN plătind în total 180 milioane lei pentru naveta elevilor.
În mai, elevii din mai multe judeţe au făcut grevă japoneză, reclamând că nu le-au fost decontaţi banii de navetă.
În 30 mai, Ministerul Educaţiei a anunţat că 50 milioane de lei au fost deblocaţi pentru plata sumelor restante la decontarea transportului elevilor. O primă tranşă de 30 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport al elevilor fusese deblocată anterior.
Ministerul Educaţiei Naţionale vrea să cumpere în leasing 800 de microbuze şcolare, în valoare de 31 de milioane de euro fără TVA, maşinile fiind destinate trasportului elevilor din mediul rural către şcoli, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă lansat în dezbatere publică la începutul lui iunie.
Potrivit Legii educaţiei, elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 de kilometri, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
Contactaţi de MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Educaţiei au declarat că tarifele foarte mari nu pot fi considerate ilegale, dar sunt, cu certitudine, imorale. De aceea, ministerul intenţionează amendarea legii astfel încât elevii care fac naveta să primească personal o anumită sumă, în care să se încadreze, au mai spus sursele citate.
Citește pe alephnews.ro: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage din coaliție și va vota un guvern de dreapta: „Nu fugim de responsabilitate”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
George Simion reacționează după retragerea PSD de la negocieri: „AUR este gata să îşi asume guvernarea”
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Andreea Antochi, o tânără de 30 de ani, a murit în Secția de Obstetrică cu fiul pe care îl purta în pântece 😢
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe