Potrivit bilanţului de activitate al Tribunalului Alba dat, vineri, publicităţii, la instanţele din judeţul Alba s-au înregistrat, anul trecut, peste 42.000 de cauze nou intrate.
Dintre acestea, peste 15.000 dosare au fost înregistrate la Tribunalul Alba, iar restul la cele cinci judecătorii din subordinea Tribunalului.
„Comparativ cu anul 2009, la nivelul Tribunalului Alba, se constată o creştere a numărului de cauze nou intrate, respectiv cu 5.437 cauze mai multe, iar la nivelul judecătoriilor numărul este cu 4.605 de cauze mai mare în 2010”, se arată în bilanţul Tribunalului Alba.
Potrivit sursei citate, în cursul anului 2010 la instanţele din raza de competenţă a Tribunalului Alba au fost soluţionate 40.666 de cauze civile, penale, comerciale, de contencios administrativ, precum şi alte materii.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă instanţele din Alba este, potrivit raportului de activitate, lipsa de personal şi aglomerarea activităţii judecătorilor.
„La judecătorii, la un volum de 34.117 de cauze raportat la un număr mediu de 32 judecători în funcţie, dintr-un total de 40 posturi alocate acestor instanţe, i-au revenit spre soluţionare unui judecător 1.066 cauze, în creştere cu 241 de dosare faţă de anul anterior. La Tribunalul Alba, la un volum de 19.154 de dosare aflate pe rolul instanţei raportat la o medie de 24 judecători, câţi au funcţionat în cursul anului 2010, i-a revenit unui judecător spre soluţionare un număr de 798 cauze, în creştere cu 103 dosare faţă de anul anterior”, se mai arată în raportul de bilanţ al Tribunalului Alba.
Din acelaşi material reiese faptul că atât la nivelul Tribunalului Alba precum şi la nivelul judecătoriilor din raza de competenţă a Tribunalului Alba, se constată „creşterea încărcăturii efective pe judecător şi menţinerea unor scheme total depăşite de personal, ceea ce presupune din partea judecătorilor un efort deosebit pentru soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi înfăptuirea unui act de justiţie de calitate”.
Potrivit sursei citate, durata medie de soluţionare a cauzelor la instanţele din Alba este până în şase luni.
Tribunalul Alba şi-a prezent, vineri, bilanţul de activitate pe anul trecut. La şedinţa de bilanţ a participat preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, judecătorul Adriana Petraşcu, şi preşedinţii celor cinci judecătorii aflate în circumscripţia Tribunalului Alba.