- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Trei bucureşteni, depistaţi când îşi probau armele cumpărate din Bulgaria
Trei tineri bucureşteni au fost depistaţi de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce îşi probau pistoalele cu gaze, cumpărate din Bulgaria, pe un câmp din judeţul Giurgiu, a anunţat, luni, Poliţia Română.
Trei bucureşteni, depistaţi când îşi probau armele cumpărate din Bulgaria (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit Poliţiei Române, cei trei bucureşteni, care au vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, şi-au achiziţionat, sâmbătă, din oraşul bulgăresc Russe, câte un pistol cu gaze, de calibrul 9 milimetri, şi 160 de cartuşe aferente.
La întoarcerea din Bulgaria, tinerii au vrut să vadă dacă armele funcţionează şi s-au oprit, pentru a le proba, pe marginea DN5, între localităţile Daia şi Remuş. După ce au tras 23 de cartuşe, bucureştenii au fost depistaţi de poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice, care i-au lăsat fără arme şi muniţie, deoarece aceştia nu deţineau autorizaţie.
Mai mult, cei trei tineri bucureşteni sunt cercetaţi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO