Trei case din Craiova, distruse într-un incendiu puternic
Trei case din Craiova au fost mistuite de flăcări, în noaptea de luni spre marţi, incendiul izbucnind la una dintre locuinţe şi extinzându-se rapid la alte două.
Trei case din Craiova, distruse într-un incendiu puternic (Imagine: Florin Buliga/Mediafax Foto)
Incendiul a izbucnit în jurul orei 00.15, la o locuinţă situată pe strada Zmeurei din Craiova, iar în momentul în care pompierii au sosit la faţa locului focul se extinsese şi la alte două locuinţe, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, maior Florin Cocoşilă.
Pentru lichidarea incendiului, pompierii au intervenit cu cinci autospeciale.
"Am intervenit cu trei autospeciale, iar în sprijin am mai chemat încă două autospeciale de la detaşamentul 2 Craiova", a declarat maiorul Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt ISU Dolj.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zuckerberg și Musk sunt nemulțumiți de legislațiile UE privind social media. De ce speră Meta și X că Trump le va aduce mai mulți bani
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
-
Un general polonez a fost demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA
În urma incendiului, care a distrus aproape în întregime cele trei case, nu au existat victime, însă o femeie, proprietara uneia dintre locuinţe, a suferit un atac de panică şi a fost transportată la spital. Soţul său, care are diabet, a primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Conform sursei citate, focul a pornit de la o lumânare care a fost uitată aprinsă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO