Trei case din Craiova, distruse într-un incendiu puternic

Publicat: 01 05. 2012, 10:12
Actualizat: 01 04. 2020, 21:57

Incendiul a izbucnit în jurul orei 00.15, la o locuinţă situată pe strada Zmeurei din Craiova, iar în momentul în care pompierii au sosit la faţa locului focul se extinsese şi la alte două locuinţe, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, maior Florin Cocoşilă.

Pentru lichidarea incendiului, pompierii au intervenit cu cinci autospeciale.

„Am intervenit cu trei autospeciale, iar în sprijin am mai chemat încă două autospeciale de la detaşamentul 2 Craiova„, a declarat maiorul Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt ISU Dolj.

În urma incendiului, care a distrus aproape în întregime cele trei case, nu au existat victime, însă o femeie, proprietara uneia dintre locuinţe, a suferit un atac de panică şi a fost transportată la spital. Soţul său, care are diabet, a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Conform sursei citate, focul a pornit de la o lumânare care a fost uitată aprinsă.