- Home
- Social
- VASLUI, (26.05.2015, 13:32)
- Teodor Istrate
Trei cranii umane, descoperite în Vaslui în timpul unor săpături pentru o conductă de gaz
Trei cranii umane a căror provenienţă nu este cunoscută au fost descoperite, marţi, pe o stradă din municipiul Vaslui, de către o echipă de muncitori care făcea săpături pentru introducerea unei conducte de gaz în pământ, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz.

Trei cranii umane, descoperite în Vaslui în timpul unor săpături pentru o conductă de gaz (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit primelor informaţii oferite de către poliţiştii vasluieni, cele trei cranii se aflau la o adâncime de aproximativ un metru în pământ în momentul în care muncitorii de la firma de gaze, care efectuau lucrări de extindere a reţelei în zona Filaturii, din municipiul Vaslui, au dat peste acestea cu cupa unui miniexcavator, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Speriaţi, angajaţii au oprit lucrările şi au sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa la Poliţie descoperirea făcută.
"O echipă de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui s-a deplasat la faţa locului pentru a face cercetări în vederea stabilirii provenienţei acelor cranii. Deocamdată, s-a dispus sistarea lucrărilor până la finalizarea anchetei", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Poliţiştii vasluieni vor dispune, cel mai probabil, noi săpături pentru a se vedea dacă există şi alte oseminte în zona respectivă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 17:10
NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta