Trei dintre hoţii maşinii lui Gigi Becali au fost arestaţi

Tribunalul Bucureşti a confirmat mandatul de arestare în lipsă emis pe numele lui Ştefan Mărgean, judecat în cazul furtului maşinii lui Gigi Becali, şi a dispus arestarea altor două persoane, pentru furturi de maşini şi alte fapte, între care şi o tâlhărie.

Urmărește
407 afișări
Imaginea articolului Trei dintre hoţii maşinii lui Gigi Becali au fost arestaţi

Gigi Becali (Imagine: Mediafax Foto)

Şapte persoane, între care şi Ştefan Mărgean, au fost trimise în judecată, anul trecut, în dosarul privind furtul maşinii lui Gigi Becali. Ştefan Mărgean, zis "Fănoiu", a fost trimis în judecată pentru furt calificat şi tâlhărie, pe numele lui fiind emis, anul trecut, un mandat de arestare preventivă în lipsă.

Mărgean a fost dus la Tribunalul Bucureşti pentru confirmarea mandatului de arestare, după ce sâmbătă a fost prins şi audiat, împreună cu alte şase persoane.

Ştefan Mărgean şi alte şase persoane sunt suspectaţi că au furat maşini de lux, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Mărgean ar fi fost implicat şi în furtul unui autoturism Jaguar, în urmă cu aproximativ două săptămâni.

În dosarul furtului maşinii lui Gigi Becali sunt judecaţi Ştefan Mărgean, Ilie Alexandru, zis "Sandu Geamănu", David Constantin Stan, Tinel Niculae, Adrian Stănilă, zis "Chelu", Sorin Paul Mihalache şi Alexandru Vasilache Albu.

Cei şapte hoţi aveau acelaşi mod de operare, în sensul că luau autoturismele care erau lăsate nesupravegheate cu cheia în contact. Hoţii cereau de la proprietarii autoturismelor furate răscumpărări între 6.000 de şi 20.000 de euro, potrivit anchetatorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici