- Home
- Social
- SUCEAVA, (20.03.2013, 21:30)
- Liliana Bujdei
Trei grupări organizate care făceau contrabandă cu ţigări, destructurate de DIICOT Suceava
Trei grupuri infracţionale organizate specializate în contrabandă cu ţigări şi care acţionau împreună, având conexiuni în Bucureşti, Bacău, Timişoara şi Braşov, au fost destructurare de DIICOT Suceava.
Urmărește
1381 afișări
Potrivit unui comunicat comun al BCCO Suceava şi DIICOT Suceava, procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DIICOT şi poliţiştii din cadrul BCCO Suceava - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, au stabilit că din iunie 2012 şi până în prezent, în judeţul Suceava au acţionat "în tandem" trei grupuri infracţionale organizate specializate în contrabandă cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară, având conexiuni şi în alte zone ale ţării, respectiv în Bucureşti, Bacău,Timişoara şi Braşov.
În acest caz a fost începută urmărirea penală faţă de 25 de persoane pentru crimă organizată şi contrabandă.
Potrivit cercetărilor, unul dintre grupuri îl are drept lider pe Mihai Burciu în vârstă de 28 de ani, din Vicovu de Jos, care începând cu luna septembrie 2012 a constituit împreună cu Constantin Cîrstean (23 ani) din Vicovu de Sus, Toader Marian Lăzurcă (22 ani) din Grăniceşti, Vladimir Ionuţ Creangă (29 ani) din Botoşana şi Vasile Colţuneac (33 ani) din Solca, un grup infracţional organizat, specializat în contrabandă cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară, fiecare membru având roluri bine determinate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
La acest grup au aderat şi Viorel Ţugui (32 ani) din Vicovu de Jos, ca om de încredere al lui Burciu, precum şi Gheorghe Beghean (41 ani) din Voitinel. Grupul acesta a fost sprijinit de Mihail Tudor Deleanu (24 ani) din Fălticeni , Dănuţ Andrei (52 ani) din Bucureşti şi Alexe Marin (50 ani) din Braşov.
Un al doilea grup a fost constituit în septembrie 2012 din Gheorghe Beghean (41 ani) din Rădăuţi, Alin Beghean (17 ani) din Voitinel şi Ionel Beghean (43 ani) din Timişoara în care a intrat în cursul lunii octombrie şi Victor Ursachi (40 ani) din Vicovu de Jos, dar şi Irina Maria Cristinariu (23 ani) şi Ion Cristinariu (47 ani), ambii din Timişoara.
Cel de-al treilea grup este alcătuit din Gheorghe Calancea (33 ani) din Vicovu de Sus, Marinică Alexandru (40 ani) şi Adriana Alexandru (35 ani), ambii din Suceava, fiind sprijiniţi de Vasile Stoica (32 ani), Ionel Prisacaru (30 ani), Radu Mihai Budescu (37 ani) şi Daniel Dumitru Simion (36 ani) toţi din Bacău şi Claudiu Roman (31 ani) din Fălticeni.
Sursa citată precizează că, în perioada 2 august 2012 - 19 martie 2013, de la cei cercetaţi au fost confiscate 30.636 pachete cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară, cu predilecţie mărcile Viceroy şi Winston.
Totodată s-a stabilit că cele trei grupări au preluat, deţinut, transportat, depozitat şi vândut, pe lângă cantitatea totală confiscată şi cantitatea totală estimată la 376.147 de pachete cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară, cu predilecţie mărcile Viceroy şi Winston, iar prejudiciul până la acest moment se ridică la valoarea de aproximativ 406.783 euro.
În cursul zilei de miercuri poliţiştii BCCO Suceava, cu sprijinul BCCO Bucureşti, BCCO Bacău, BCCO Timişoara, BCCO Braşov, SCCO Botoşani, IPJ Suceava - SAS, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, sub coordonarea procurorului de caz, au făcut 28 de percheziţii domiciliare din care patru în municipiul Bucureşti, 19 în judeţul Suceava, câte două în Bacău şi Timiş şi una în Braşov, fiind puse în executare 21 mandate de aducere.
Persoanele împotriva cărora vor fi puse în executare mandatele de aducere urmează să fie duse la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Suceava pentru audieri.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe