Primul incendiu a fost într-un bloc, din care 24 de locatari au ieşit singuri, iar alţi 4 au fost scoşi de pompieri, după ce uşa unui apartament de la parter a fost incendiată de persoane necunoscute. Focul s-a extins şi la panourile electrice aflate pe peretele din apropiere, astfel că scara blocului şi mai multe apartamente s-au umplut de un fum gros şi înecăcios.
O persoană a suferit arsuri uşoare la mâini, în încercarea de a stinge focul, iar alte patru, printre care şi doi copii, au suferit atacuri de panică şi intoxicaţii uşoare cu fum.
Incendiul a fost stins rapid.
Al doilea incendiu s-a produs într-un alt bloc, unde o uşă de la un apartament situat la etajul întâi a fost incendiată, se pare tot intenţionat. Focul a fost stins rapid şi nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale însemnate.
Al treilea incendiu a fost semnalat într-un alt cartier la mai multe tomberoane de gunoi, focul fiind pus tot intenţionat. Şi aici flăcările au fost stinse înainte să se extindă la garajele şi maşinile din apropiere.
În cele trei cazuri, Poliţia face cercetări pentru distrugere.