Trei maşini, implicate într-un accident pe DN1, lângă Comarnic

Traficul rutier pe Drumul Naţional 1, în apropierea localităţii prahovene Comarnic, se desfăşoară cu dificultate, circulându-se alternativ pe o singură bandă a drumului, din cauza unui accident rutier petrecut luni dimineaţă, în care au fost implicate trei autovehicule.

Urmărește
193 afișări
Imaginea articolului Trei maşini, implicate într-un accident pe DN1, lângă Comarnic

Trei maşini, implicate într-un accident pe DN1, lângă Comarnic (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Prahova, accidentul s-a petrecut în jurul orei 6.45, la ieşirea din Comarnic spre Posada. O autoutilitară de 7,5 tone care circula dinspre Braşov către Bucureşti a intrat pe contrasens, unde a lovit o altă autoutilitară ce se îndrepta către Braşov, după care a intrat în coliziune cu un autoturism Renault cu număr de Călăraşi, care rula tot spre Braşov, în spatele autoutilitarei acroşate.

Conform sursei citate, şoferul autoturismului, care acuza dureri de spate, a fost transportat cu ambulanţa la spitalul din Sinaia, însă starea acestuia nu este gravă.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul pe DN1, pe sensul de mers Bucureşti – Braşov, era complet blocat, circulaţia desfăşurându-se pe singura bandă a celuilalt sens de mers şi fiind dirijată de către poliţişti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici