Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, două echipaje de pompieri intervin pentru scoaterea a trei autoturisme care au rămas blocate în zăpadă, pe un drum improvizat.
„Sunt trei maşini blocate în zăpadă, cu trei persoane, în zona dinspre DN 1 către Floreşti. Ei au sunat la 112 după ajutor”, a declarat Raluca Vasiloae, purtător de cuvânt al ISU Prahova. Potrivit sursei citate, maşini au rămas înzăpezite pe un drum improvizat. „Este o scurtatură care se numeşte Cap Roşu. Nu este nici drum comunal”, a adăugat Raluca Vasiloae.