Trei minori, prinşi după ce au furat de la clienţii unor restaurante bucureştene

Publicat: 23 11. 2012, 16:39
Actualizat: 30 03. 2020, 04:00

Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat pentru MEDIAFAX că minorii – care au vârstele de 11, 13 şi, respectiv, 15 de ani – operau în special în restaurante de tip fast-food, unde apelau la mila celor aflaţi în local, întinzând peste mesele pe care se aflau telefoane mobile sau portofele o mână în care ţineau o hârtie. Odată captată atenţia potenţialelor victime, suspecţii sustrăgeau, cu cealaltă mână, aceste bunuri.

Pentru depistarea minorilor, poliţiştii au supravegheat restaurantele şi i-au prins pe aceştia în flagrant delict.

Astfel, joi, minorii au fost văzuţi în timp ce încercau să sustragă un telefon mobil dintr-un restaurant, însă, fiind observaţi de una dintre cliente, au abandonat telefonul şi au ieşit din local. Folosind acelaşi mod de operare, cei trei au intrat într-un alt restaurant, de unde au reuşit să fure un portofel cu bani aparţinând unei cliente a localului, părăsind apoi localul.

Poliţiştii bucureşteni continuă cercetările în cauză, în vederea stabilirii întregii activităţi a celor trei suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, precizează Poliţia Capitalei.

Cei trei minori au fost încredinţaţi familiilor, însă poliţiştii bucureşteni continuă cercetările, pentru a stabili întreaga activitate a celor trei suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.