Angajaţii centrului social „Sfântul Andrei” Ploieşti, care au protestat, vineri, în curtea instituţiei, au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a şefului statului, ei afişând un scutec de unică folosinţă pe care scria: „Şi Băsescu trebuie schimbat”.
Protestatarii, care au strigat: „Jos Guvernul” şi „Jos Băsescu”, au avut asupra lor fluturaşii de salariu, care arată venituri de sub 600 de lei.
„Avem salarii de 580 de lei pe lună. Lucrăm cu copii cu dizabilităţi, copii cu autism, copii cu întârziere psihică, facem recuperare pe aceşti bani. Dacă n-ar exista afecţiune, ce ar fi cu ţara asta?” a declarat Elena Savu, instructor de educaţie în cadrul centrului comunitar „Sfântul Andrei”.
Întrebaţi ce i-a determinat să intre în grevă, angajaţii centrului au spus că protestează faţă de salariile foarte mici pe care le primesc şi că veniturile lor sunt acum mai puţin de jumătate faţă de cele de anul trecut.
„Vom protesta până când o să discute cineva cu noi şi ne va spune că se va rezolva, într-un fel, situaţia”, a afirmat Claudia Mihai, psiholog în cadrul complexului de servicii comunitare „Sfântul Andrei” Ploieşti.
În timp ce jumătate dintre angajaţii complexului social protestau în faţa instituţiei, colegii lor aveau grijă de cei 75 copiii cu dizabilităţi instituţionalizţi în acest centru.