- Home
- Social
- DROBETA-TURNU SEVERIN, (17.05.2016, 17:39)
- Ana Maria Constantinescu ,
Trei persoane au murit după ce maşina în care erau a fost lovită de un TIR
Trei persoane au murit, marţi după-amiază, după ce maşina în care erau a fost lovită frontal, pe Dealul Stârmina din judeţul Mehedinţi, de un TIR înmatriculat în Bulgaria care circula dinspre Drobeta- Turnu Severin spre Calafat şi a coborât panta cu viteză.

Trei persoane au murit după ce maşina în care erau a fost lovită de un TIR, în Mehedinţi (Imagine: Shutterstock)
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Nicolae Lohon, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul a avut loc pe Dealul Stârmina.
Potrivit sursei citate, un autotren înmatriculat în Bulgaria, care circula dinspre Drobeta-Turnu Severin spre Calafat, a coborât panta cu viteză, pe DN 56, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin un autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului, trei persoane care se aflau în autoturism au murit pe loc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
"Până în acest moment au fost identificate două dintre victime. Este vorba de două fete, una în vârstă de 17 ani şi una în vârstă de 23 ani. Cea de-a treia victimă se pare că ar fi un bărbat de 47 ani. Toţi sunt din Burila Mare, conform documentelor găsite”, a spus Lohon.
Până la finalizarea cercetărilor de la faţa locului, circulaţia rutieră a fost deviată pe Drumul Comunal 118 A, prin localitatea Vânjuleţ.
Şoferului autotrenului, un cetăţean bulgar, în vârstă de 36 ani, i-a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe