Trei persoane, grav rănite într-un accident în Hunedoara
Trei persoane au fost rănite, în urma ciocnirii a două tiruri în localitatea hunedoreană Săcămaş, accidentul blocând circulaţia pe DN7, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Trei persoane, grav rănite într-un accident în Hunedoara
Sursa citată precizează că autotrenurile implicate în accident au blocat circulaţia pe DN7, în localitatea Săcămaş din judeţul Hunedoara, la kilometrul 410.
Potrivit lui Petrică Oprean, de la Poliţia Rutieră Huendoara, şoferul unui tir românesc, care circula dinspre Arad, a pierdut controlul volanului, într-o curbă periculoasă, iar maşina a intrat pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu un autotren croat.
În urma impactului, cabina tirului din Croaţia, în care se aflau şoferul şi încă o persoană, s-a desprins de remorcă şi a fost proiectată pe câmp.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Conform sursei citate, cei doi şi şoferul tirului romînesc au fost transportaţi la Spitalul din Deva.
Tirul croat era încărcat cu banane pentru o bază militară din Kosovo, a precizat Oprean.
Circulaţia în zonă a fost blocată timp de şapte ore, timp în care vehiculele au fost deviate pe DJ706, prin localităţile Deva, Şsoimuş, Brănişca şi Ilia.
Traficul a revenit la normal sâmbătă la prânz.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO