Trei poliţişti constănţeni, cercetaţi pentru implicare în furt de îngrăşăminte dintr-un tren

Publicat: 02 05. 2011, 17:04
Actualizat: 06 11. 2012, 14:13

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în 27 aprilie, în jurul orei 21.00, o patrulă a Brigăzii Mobile de Jandarmi Constanţa şi un echipaj de poliţie de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa – Biroul de Investigaţii Criminale, care desfăşurau activităţi de supraveghere şi filaj a zonei, i-au surprins, în zona km. 217 a magistralei feroviare între comuna Valu lui Traian şi municipiul Constanţa, pe cei trei poliţişti care, împreună cu alte persoane, sustrăgeau mai multe tone de îngrăşăminte (uree) aflate pe terasamentul căii ferate şi provenite din vagoanele unui tren de marfă care circula pe relaţia Slobozia Sud – Port Constanţa.

Astfel, Iulian-Mirel Constantin, din cadrul Postului de poliţie Transporturi Feroviare Palas, Marian-Vasilică Anton şi Claudiu-Marian Crivăţ, ambii de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Valu lui Traian sunt cercetaţi în libertate pentru furt calificat, dar nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu în următoarele 30 de zile.

Unsprezece persoane au fost audiate de poliţiştii constănţeni, în noaptea de 27 spre 28 aprilie fiind suspectate că au furat uree din vagoane de marfă care mergeau către Portul Constanţa, totul petrecându-se sub privirile a trei poliţişti de la Transporturi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, poliţiştii Secţiei Transporturi Feroviare din Valu lui Traian au fost sesizaţi de către impiegatul de mişcare din Halta Palas că persoane necunoscute au deschis trapele de la patru vagoane din componenţa unui tren de marfă, iar pe acostament s-au vărsat aproximativ 15 tone de uree.

Când au ajuns echipajele de poliţie la faţa locului, mai multe persoane prezente în zonă au luat-o la fugă şi au dispărut.

Câteva ore mai târziu, în zonă au ajuns echipaje ale Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanţa, fiind identificate mai multe persoane care încărcau ureea în saci care erau transportaţi apoi la trei autospeciale aflate în apropiere. Tot în zonă erau prezenţi şi trei poliţişti de la Transporturi Feroviare.

Jandarmii au prins unsprezece dintre persoanele care încărcau îngrăşămintele chimice şi care sunt suspectate de furt, iar conform procedurilor au anunţat Poliţia Transporturi.

Ureea respectivă provenea de la un combinat din Slatina şi urma să ajungă în Portul Constanţa, de unde ar fi plecat la export.