În restul teritoriului vremea va fi predominant frumoasă şi călduroasă, cu cer variabil, iar ploile se vor semnala izolat, mai ales noaptea. Temperaturile maxime vor fi de la 24…25 de grade în Maramureş până în jur de 34 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 12 şi 22 de grade.
Miercuri, în regiunile din centrul şi estul ţării şi în toată zona montană temporar înnorările se vor accentua şi local vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe areale restrânse. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în est şi la munte. Temperatura aerului, în scădere uşoară, va avea valori maxime între 22 şi 32 de grade şi minime între 10 şi 20 de grade.
Marţi, vremea se va menţine călduroasă în Bucureşti. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.