Trei sute de persoane şi-au petrecut noaptea blocate în două trenuri la Galaţi

Aproximativ 300 de persoane au stat timp de aproximativ zece ore în două trenuri de persoane în staţia CFR Ghidigeni din jud Galaţi, oamenii fiind evacuaţi, joi dimimneaţă, în jurul orelor 04.00, de către jandarmii din Vaslui.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Trei sute de persoane şi-au petrecut noaptea blocate în două trenuri la Galaţi

Trei sute de persoane şi-au petrecut noaptea blocate în două trenuri la Galaţi

Cele două trenuri personal şi accelerat au rămas blocate pe calea ferată miercuri de la ora 18.00, în staţia CFR Ghidigeni.

Oamenii şi-au petrecut noaptea în tren, fiind evacuaţi de jandarmi abia joi dimineaţă. Transportarea persoanelor s-a făcut cu maşinile de intervenţie de tip RABA ale Jandarmeriei, intervenţia fiind foarte dificilă din cauza puhoaielor de apă care au acoperit drumul naţional dintre Ghidigeni şi Tutova.

Paul Smântână, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui, a declarat că distanţa dintre Ghidigeni şi Tutova s-a parcurs în două ore deşi între cele două localităţi nu sunt mai mult de 20 de kilometri.

"A fost un adevărat chin pentru Jandarmerie, având în vedere că pe foarte multe porţiuni şoseaua efectiv nu se mai cunoştea, apa fiind la acelaşi nivel atât pe câmp, cât şi pe carosabil. Conducătorii auto au fost nevoiţi în această situaţie să se ghideze după porumbul de pe marginea şoselei, care se vedea la lumina farurilor. Iniţial am încercat să facem această rută cu microbuzele pe care le avem în dotare, dar cum apa a intrat în acestea am renunţat şi am folosit maşinile de intervenţie", a declarat Paul Smântână.

Toţi cei 300 de călători din cele două trenuri au fost transportanţi până în staţia CFT Tutova, de unde au fost preluaţi de alt tren special şi transportaţi la Iaşi, iar de aici au fost redirecţionaţi către destinaţiile iniţiale, respectiv Bucureşti şi Galaţi.

Întreaga acţiune s-a finalizat în jurul orei 06.00 dimineaţa, fiind implicaţi 12 jandarmi de la IJJ Vaslui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici