Prima pagină » Social » Tren cu 326 de pasageri, blocat de o oră în zona Cernavodă din cauza unei defecţiuni la locomotivă

Tren cu 326 de pasageri, blocat de o oră în zona Cernavodă din cauza unei defecţiuni la locomotivă

Un tren în care se află 326 de pasageri şi care mergea pe ruta Constanţa-Bucureşti a rămas blocat, în urmă cu o oră, în zona localităţii Cernavodă din cauza unei defecţiuni la locomotivă, anunţă oficiali din cadrul CFR Călători.
Tren cu 326 de pasageri, blocat de o oră în zona Cernavodă din cauza unei defecţiuni la locomotivă
Petriana Condrut
20 iun. 2016, 15:33, Social

„Este vorba despre trenul InterRegio 1582 Constanţa- Bucureşti, garnitură la care a fost constatată o defecţiune la locomotivă. A fost înregistrată o degajare de fum, care a fost anihilată imediat”, a declarat Alina Predescu, purtător de cuvânt CFR Călători pentru MEDIAFAX.

Aceasta a mai precizat că la faţa locului a ajuns o locomotivă de ajutor care va duce mai departe garnitura.

Din cauza incidentului, trenul de pe ruta Constanţa- Bucureşti va avea o întârziere de aproximativ 60 de minute.

În garnitura rămasă blocată se află 326 de oameni, mulţi dintre ei fiind turişti care reveneau de pe litoral după minivacanţa de Rusalii.

 

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da