Prima pagină » Social » Vâlcov cere RMGC lista cu persoanele publice care au făcut vizite de lucru pe cheltuiala companiei

Vâlcov cere RMGC lista cu persoanele publice care au făcut vizite de lucru pe cheltuiala companiei

Preşedintele Comisiei Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov, le-a cerut reprezentanţilor RMGC lista cu cetăţenii români, persoane publice, care de-a lungul timpului au făcut vizite de lucru în ţară şi în străinătate pe cheltuiala companiei.
Vâlcov cere RMGC lista cu persoanele publice care au făcut vizite de lucru pe cheltuiala companiei
Alina Novaceanu
03 oct. 2013, 19:40, Social

„Sunt întrebări în spaţiul public şi vă rog să ne trimiteţi la Comisie lista cu cetăţenii români, persoane publice, care de-a lungul timpului au făcut vizite de lucru în ţară şi în străinătate pe cheltuiala RMGC”, a spus Vâlcov la audierea reprezentanţilor RMGC.

Un alt deputat, Mircea Dolha, le-a cerut reprezentanţilor RMGC lista cu sponsorizările acordate de firmă institutelor culturale şi organizaţiilor neguvernamentale.

Reprezentanţii RMGC au replicat că vor analiza şi vor da un răspuns.