- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.11.2014, 18:20)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tribunalul Bucureşti confirmă mandatul de arestare a lui Constantinescu, acesta va fi dus la arest
Tribunalul Bucureşti a confirmat, joi, mandatul de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJ Constanţa urmând a fi dus la arest, fie la poliţie, fie la una dintre unităţile aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Urmărește
480 afișări
Nicuşor Constantinescu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Oamenii legii urmează să stabilească, în funcţie de starea de sănătate a lui Nicușor Constantinescu, dar şi de domiciliul său, locul în care preşedintele suspendat al CJ Constanţa va fi încarcerat.
Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au declarat pentru MEDIAFAX că pe numele clientului lor există un al doilea mandat de arestare în lipsă emis de Tribunalul Constanţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Nicuşor Constantinescu, care a revenit joi în ţară, a fost dus de la Aeroportul Henri Coandă la Tribunalul Bucureşti, unde un judecător de drepturi şi libertăţi a decis confirmarea mandatului de arestare emis pe numele acestuia în iulie.
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa a revenit în ţară cu o cursă de la Istanbul, în jurul orei 11.40, fiind preluat imediat de poliţişti.
Nicuşor Constantinescu a fost reţinut, marţi, de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentelor necesare pentru aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat.
Unul dintre avocaţii lui Nicuşor Constantinescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că acesta le-a spus judecătorilor că va veni de bunăvoie în România, joi, astfel că instanţa nu a dispus arestarea lui, în vederea extrădării. Potrivit avocatului, Nicuşor Constantinescu le-a arătat magistraţilor turci şi documentele din care reiese că el intenţiona să se întoarcă în România din SUA, de bunăvoie.
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa ar fi stat în Turcia mai bine de o săptămână. Înainte de a ajunge în Turcia, Nicuşor Constantinescu s-a aflat în SUA. Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însă respinsă de autorităţile din Statele Unite ale Americii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Nicuşor Constantinescu a trimis, la începutul lunii septembrie, un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., în care susţinea că justiţia română este controlată de DNA şi cerea respingerea oricărei cereri de arestare ce va ajunge în SUA pe numele său, potrivit unui document obţinut în exclusivitate de MEDIAFAX.
"Acest memoriu pe care vi-l transmit (cred că este primul pe care îl primiţi din România) este menit a vă clarifica cu probe asupra faptului că în această cauză sistemul judiciar din România în ansamblul său este imperfect; jusitiţia prin instituţiile sale nu garantează realizarea unui proces echitabil, transparent, independent şi imparţial încălcându-se în mod real prezumţia de nevinovăţie a clientului meu", a arătat avocatul Cătălin Dancu, în preambulul documentului citat.
Dancu a mai scris în memoriu că "întrucât a fost emis un mandat internaţional de urmărire şi arestare cu consecinţa aducerii sale în ţară, vă solicit respectuos ca în analiza memoriului şi a documentelor anexă să nu daţi curs solicitării autorităţilor române de a pune în aplicare pe teritoriul SUA acest mandat şi de a refuza executarea mandatului ca urmare a încălcării legii".
Tribunalul Bucureşti a dispus, în 23 iulie, arestarea lui Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care acesta fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Soluţia a fost menţinută în 7 august de Curtea de Apel Bucureşti, care a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că "inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York", la momentul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În 29 august, tot Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţia în anulare a procurorilor anticorupţie, stabilind astfel ca Tribunalul Bucureşti să emită mandat european de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu şi să-l dea pe acesta în urmărire internaţională.
Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.
Nicuşor Constantinescu arăta, într-un comunicat transmis recent, că a informat mai multe instituţii, între care Ambasada SUA şi Departamentul de Stat al SUA, despre "deciziile abuzive" luate împotriva sa.
Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.
La termenul din 24 octombrie al dosarului în care preşedintele suspendat al CJ Constanţa este acuzat de abuz în serviciu, pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a cerut instanţei să dispună punerea sub sechestru a tuturor bunurilor lui Nicuşor Constantinescu, pentru a fi recuperat prejudiciul, dacă instanţa va stabili definitiv că acesta este vinovat şi îl va obliga să plătească daune. Constantinescu are diverse cote din şase terenuri intravilane, trei case de locuit, o casă de vacanţă, o şalupă, cinci maşini, dar şi aproape un milion de dolari într-un depozit bancar, potrivit ultimei declaraţii de avere.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Avocaţi: Nicuşor Constantinescu va rămâne oricum în arest, mai are un mandat şi la Constanţa
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36