Tribunalul Bucureşti: Peste 130.000 dosare rulate în 2010, gestionate de 25 de arhivari

Cele peste 130.000 dosare rulate de Tribunalul Bucureşti (TB) în anul 2010 au fost gestionate de 25 arhivari, care au în atribuţii şi acţiunile de conservare a arhivei pasive de aproximativ un milion dosare, informează instituţia.

Urmărește
541 afișări
Imaginea articolului Tribunalul Bucureşti: Peste 130.000 dosare rulate în 2010, gestionate de 25 de arhivari

Tribunalul Bucureşti: Peste 130.000 dosare rulate în 2010, gestionate de 25 de arhivari (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

"Tribunalul Bucureşti este una dintre instanţele cu cel mai mare volum de activitate din ţară, pentru care însă schema de personal auxiliar nu a mai fost regândită din anii '90, deşi an de an s-a învederat sporirea constantă a numărului de cauze şi necesitatea adaptării numărului de personal existent la realităţile prezente", se arată într-un comunicat al TB, remis luni agenţiei MEDIAFAX.

Pentru Tribunalul Bucureşti ponderea de utilizare a grefierilor în şedinţele de judecată ar fi de sub 40 la sută.

"Ministerul Justiţiei stabileşte aceste date în condiţiile în care nu a realizat o analiză la faţa locului, ci probabil valorificând cifre din cuprinsul fundamentării bugetului de cheltuieli de personal. În raportul de inspecţie prezentat de inspecţia judiciară se atestă că la nivelul Tribunalului Bucureşti s-au făcut eforturi continue pentru asigurarea funcţionării tuturor compartimentelor în contextul unor resurse umane insuficiente. Mai mult, auditul derulat de Curtea de Apel Bucureşti la Tribunalul Bucureşti în luna aprilie 2011 relevă necesitatea imperioasă a sporirii numărului de personal auxiliar. Atât verificările inspecţiei judiciare, câte şi cele ale conducerii Curţii de Apel Bucureşti au presupus prezenţa efectivă în instanţă a echipelor de audit, sens în care considerăm că rezultatul analizei acestora este corespunzător realităţii muncii în instanţa noastră", mai arată TB.

În opinia tribunalului, Ministerul Justiţiei pierde din vedere faptul că pentru majoritatea compartimentelor direct implicate în lucrul cu publicul şi în gestiunea administrativă a resurselor nu a fost alocat personal de funcţionare în schemă, conducerea Tribunalului Bucureşti fiind nevoită să utilizeze grefieri în munca din biroul resurse umane, în relaţia cu experţii judiciari şi traducătorii, în asigurarea comunicării zilnice cu solicitanţii din zona partidelor politice şi ai organizaţiilor non guvernamentale.

"În registraturile Tribunalului Bucureşti, unde se înregistrează în medie câte 1.000 dosare zilnic nu sunt angajaţi conform schemei grefieri registratori, de aceea pentru fiecare din cele nouă secţii au fost distribuiţi câte doi grefieri pentru a realiza desfăşurarea activităţii. Desigur, dacă Ministrul Justiţiei apreciază că toate aceste servicii pot fi închise pentru public, se poate realiza o distribuţie a grefierilor în sprijinul magistraţilor în şedinţele de judecată", se arată în comunicatul semnat de judecătoarea Laura Andrei.

Punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, conturat posibil prin raportare la alte instanţe din ţară care nu au nici volumul de activitate al Tribunalului Bucureşti şi nici atribuţiile de competenţă speciale ale instanţei noastre, ignoră starea reală a resurselor de personal auxiliar din instanţele bucureştene, se arată în comunicatul citat.

Săptămânal la Tribunalul Bucureşti se derulează în medie 360 şedinţe de judecată, grefierii de şedinţă intrând în medie în trei şedinţe fiecare în acest interval de timp.

"Subliniem că fără prezenţa zilnică peste programul de lucru a întregului personal, cu sute de ore suplimentare neplătite funcţionarea Tribunalului Bucureşti ar fi imposibilă", precizează sursa citată.

În opinia TB, solicitările înaintate pentru suplimentarea schemelor au fost amânate după prezentarea studiilor de impact în curs de întocmire în raport de intrarea în vigoare a noilor Coduri. Chiar şi pentru aceste studii de impact, cererile de informare din partea Ministerului Justiţiei au sosit în regim de urgenţă, cu sute de întrebări necesar a fi trecute prin filtrul tuturor secţiilor şi judecătoriilor arondate şi cu termene de răspuns extrem de scurte, sens în care verificările riscă să devină pur formale.

"Dacă solicitările noastre ar fi avut ecou, iar numărul personalului auxiliar ar fi sporit corespunzător volumului actual de activitate, cu siguranţă grefierii de şedinţă ar fi fost alocaţi în sălile de judecată. Până atunci, credem că funcţionarea compartimentelor de lucru cu publicul, a birourilor executări penale, resurse umane, financiar, expertize tehnice, apostile, persoane juridice, partide politice trebuie să fie asigurată, personalul ce le deserveşte fiind redistribuit din schema de ansamblu a Tribunalului Bucureşti. Reafirmăm poziţia Tribunalului Bucureşti de a realiza un serviciu public rapid, accesibil publicului, deziderat în raport de care asigurarea necesarului de personal auxiliar rămâne o prioritate", mai arată TB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici