„Instanţa amână pronunţarea la data de 11.06.2014”, se arată în soluţia pe scurt publicată, joi, pe portalul Instanţelor de Judecată.
Aceasta este a doua tentativă de a înregistra noua conducere a LPF în Registrul Federaţiilor, avocaţii ligii reluând procedura la 17 aprilie.
Curtea de Apel Bucureşti a respins la 10 aprilie solicitarea de înregistrare a organelor de conducere ale Ligii Profesioniste de Fotbal în Registrul Federaţiilor ca urmare a unei cereri de intervenţie făcută de FC Universitatea Craiova, club aflat în proprietatea lui Adrian Mititelu.
Fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, el învingându-l la alegerile din cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie 2013 pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996.
De menţionat că Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat deja în cazul noului şef al FRF, Răzvan Burleanu, dispunând, miercuri, înscrierea numelui acestuia în Registrul Federaţiilor conform hotărârii Adunării Generale a federaţiei din 5 martie 2014.