- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tribunalul Buzău a dat câştig de cauză CJ în privinţa organizării referendumului în 17 iulie
Tribunalul Buzău a dat câştig de cauză, marţi, Consiliului Judeţean în privinţa organizării referendumului în data de 17 iulie, după ce Prefectura a contestat în Contencios Administrativ hotărârea aleşilor judeţeni, transmite corepondentul MEDIAFAX.
Potrivit prefectului de Buzău, Paul Beganu, judecătorii de la Tribunalul Buzău au respins contestaţia înaintată de juriştii Prefecturii, după ce consilierii judeţeni au decis organizarea unui referendum în 17 iulie, acţiune în care buzoienii să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu desfiinţarea judeţului lor. Acest lucru înseamnă practic că decizia organizării referendumului pe 17 iulie este legală, sentinţa magistraţilor Tribunalului Buzău nefiind însă definitivă.
"Instanţa s-a pronunţat pe acţiunea introdusă de noi. Sentinţa este în favoarea Consiliului Judeţean. Vom vedea în zilele următoare care este motivarea şi în funcţie de concluziile după lecturarea motivării vom acţiona în consecinţă, probabil vom depune recurs", a declarat, marţi, prefectul de Buzău, Paul Beganu.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, a declarat că instituţia va merge mai departe cu demersurile pentru organizarea referendumului, în această vară. Mocanu a adăugat că, cel mai probabil, la şedinţa CJ de luna aceasta aleşii judeţeni vor stabili o nouă dată pentru organizarea referendumului pe tema reorganizării ţării.
"Am câştigat o bătălie, Prefectura va face recurs, iar Curtea de Apel Ploieşti va decide definitiv modul în care va trebui să abordăm referendumul. Dacă prefectul nu se va opri, atunci în funcţie de cele hotărâte vom decide ce avem de făcut, având în vedere şi evoluţia de pe scena politică din România", a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu.
La Buzău, consilierii judeţeni au decis, într-o şedinţă a Consiliului Judeţean, organizarea, în 17 iulie, a unui referendum pe tema desfiinţării judeţului Buzău. Imediat, prefectul Paul Beganu a contestat decizia, termenul iniţial de judecare a cauzei fiind stabilit pentru de 19 octombrie. Ulterior, juriştii Consiliului Judeţean au cerut instanţei stabilirea unui termen mai apropiat, primul judecându-se deja pe 24 iunie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO