- Home
- Social
- (12.02.2024, 11:12)
- Bianca Popa , Daniel Contescu
Comentariile lui Trump pun în pericol trupele, avertizează şeful NATO /Trump asmute Rusia pe aliaţii NATO / Mesajul care o face şi pe România să tremure: Aş încuraja Rusia să facă orice dracu’ vrea cu voi, dacă nu vă plătiţi cotizaţiile către Alianţă
La un miting de la Conway, Carolina de Sud, Donald Trump a spus că nu va ezita să „încurajeze” Rusia să atace ţările NATO care nu îşi respectă angajamentele financiare, declaraţie la care Casa Albă a reacţionat spunând că este o situaţie „înfricoşătoare şi nebună”.
Urmărește
6557 afișări
Trump asmute Rusia pe ţările NATO
UPDATE Borrell îi răspunde lui Trump: NATO nu poate fi o alianţă militară „à la carte”
UPDATE Comentariile lui Trump pun în pericol trupele NATO, avertizează şeful NATO
Şeful NATO avertizează că comentariile lui Trump despre abandonarea alianţei pun în pericol trupele americane şi europene, conform CNN.
Jens Stoltenberg a reacţionat ferm la afirmaţiile fostului preşedinte american, subliniind faptul că ţările din alianţă nu s-ar apăra una pe cealaltă, subminează securitatea şi expune la risc soldaţii americani şi europeni.
Deşi Trump a criticat de mai multe ori discrepanţele de cheltuieli din cadrul NATO şi a pus sub semnul întrebării angajamentele de apărare, afirmaţiile sale actuale sugerează o abandonare directă a aliaţilor NATO în faţa unui atac rusesc, dacă ar fi reales.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Aceste comentarii intervin într-un moment de tensiuni crescute cu Rusia, în contextul războiului din Ucraina şi a îngrijorărilor legate de activitatea Chinei în regiunea Mării Chinei de Sud şi faţă de Taiwan.
Reacţia şefului NATO vine în contextul în care alianţa se implică activ în sprijinirea apărării Ucrainei, iar SUA şi aliaţii săi au intensificat colaborarea cu ţările din regiunea Indo-Pacific, pentru a contracara agresiunile din partea Chinei şi Coreei de Nord.
Ştirea iniţială
Socotit mai degrabă un amic al lui Putin decât un rival al preşedintelui rus, Trump a repetat mesajul din perioada în care era liderul Americii, când a urecheat ţările care erau reticente în a-şi spori contribuţia pentru apărare la 2% din PIB-ul lor. .
În Carolina de Sud, Trump a povestit că, la o întâlnire a NATO, i-a spus unui anume şef de stat că Statele Unite, sub conducerea sa, nu va apăra nicio ţară considerată „delicventă”, adică nu-şi respectă angajamentul faţă de NATO.
„Preşedintele unei ţări mari s-a ridicat şi a spus: „Ei bine, dacă nu plătim şi dacă suntem atacaţi de Rusia, cine ne va proteja?”. Trump i-ar fi răspuns: „Nu plăteşti, eşti un criminal! Nimeni nu te-ar proteja. De fapt, i-aş încuraja să facă ce vor. Trebuie să plăteşti, trebuie să-ţi plăteşti facturile”.
Vrea retragerea din Europa şi din NATO
Trump şi-a amintit când le-a spus liderilor NATO că va „încuraja” Rusia să „facă orice dracu’ vrea” ţărilor care nu şi-au plătit cotizaţiile către Alianţă.
Videoclipul este deja viral, iar Casa Albă a trebuit să intervină. În cartea sa publicată în 2000, „America pe care o merităm”, Trump scria că „retragerea din Europa ar economisi ţara milioane de dolari pe an”, iar în timpul mandatului său prezidenţial a ameninţat de multe ori că va retrage Statele Unite din NATO.
Pe site-ul oficial al actualei sale campanii electorale, există o singură propoziţie pe problema NATO, destul de ambiguă: „Trebuie să finalizăm procesul început sub administraţia mea de reevaluare fundamentală a scopului şi misiunii NATO”. A refuzat să explice, la cererea New York Times, ce anume înseamnă.
Potrivit lui Phillips P. O'Brien, profesor de studii strategice la Universitatea din Saint Andrews, „recunoaşterea lui Trump că ar fi bucuros să-l încurajeze pe Putin să atace Europa ar trebui să distrugă orice speranţă că Partidul Republican poate fi salvat într-un fel”.
Adam Schiff, un congresman din California, care a militat de mult împotriva ingerinţei Rusiei la alegerile din SUA din 2016, comentează cu amărăciune că Trump „este mai interesat să-l mulţumească pe Putin decât să-şi protejeze aliaţii”.
„Încurajarea invadării aliaţilor este îngrozitoare şi nebună”
„Încurajarea invadării aliaţilor noştri cei mai apropiaţi de către regimuri ucigaşe este îngrozitoare şi nebună şi dăunează securităţii noastre naţionale, stabilităţii globale şi economiei noastre”, a comentat Andrew Bates, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Până în 2022, şapte ţări aliate (dintr-un total de 31) au cheltuit cel puţin 2% din PIB pentru apărare. În 2014, când Rusia a ocupat Crimeea, Alianţa era vulnerabilă: erau doar 3 astfel de ţări.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe