Prima pagină » Social » VIDEO. Furt de energie electrică. S-au trezit la poartă cu mascaţi înarmaţi şi cu scuturi de protecţie. Percheziţii la zeci de locuinţe

VIDEO. Furt de energie electrică. S-au trezit la poartă cu mascaţi înarmaţi şi cu scuturi de protecţie. Percheziţii la zeci de locuinţe

VIDEO. Furt de energie electrică. S-au trezit la poartă cu mascaţi înarmaţi şi cu scuturi de protecţie. Percheziţii la zeci de locuinţe
Raluca Florescu
22 iun. 2020, 10:00, Social
Poliţiştii din Reşiţa fac, luni dimineaţa, 26 de percheziţii în oraş şi au pus în executare 21 de mandate de aducere, la persoane bănuite de furt de energie electrică.
 
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Reşiţa, judeţul Caraş Severin pun în executare, luni dimineaţa, 26 de mandate de percheziţie domiciliară, în oraş, într-o cauza penală instrumentată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa.
 
Totodată, vor fi puse în executare 21 de mandate se aducere.
 
La nivelul Poliţiei Reşiţa, Biroul de Investigaţii Criminale, se află în lucru un dosar penal, având ca obiect mai multe plângeri penale din partea furnizorului de energie electrică.
 
Oamenii legii fac cercetări pentru furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine, în scopul racordării directe la reţeaua de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
 
La percheziţii participă poliţişti din cadrul IPJ Caraş-Severin, luptători SAS, jandarmi din cadrul IJJ Caraş-Severin şi Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, precum şi poliţişti locali din Poliţia Locală Reşiţa.