Un singur telefon la două eleve. Mariana Şerban, bunica a două fete, îţi spune ce înseamnă şcoala online pentru cei care nu au acasă un smartphone sau o tabletă
Mariana Şerban este bunica care ţine loc de mamă pentru două fete, Andreea şi Francisca, care în perioada şcolii online au învăţat de pe un singur telefon. Şi nu era smartphone. Fetele sunt un model pentru alţii, au numai note de nouă şi zece. Şi nu au fost singurele care s-au chinuit să înveţe în perioada pandemiei. Potrivit unui studiu recent, 47% dintre elevi au avut acces limitat la educaţia online. Şi poate nu ştiai că 21% dintre şcolile din România nu sunt pregătite să-şi primească elevii din toamnă. Astfel, Organizaţia Salvaţi Copiii, cea care a realizat studiul, cere de urgenţă un ghid clar pentru ca toate şcolile să permită reîntoarcerea elevilor în condiţii de maximă siguranţă şi non-discriminare.
Preşedintele Asociaţiei Elevilor, Iulian Cristache atrage şi el atenţia că toate unităţile de învăţământ trebuie să aibă variante pentru sistemul online. Şi cere o mai mare atenţie, mai ales din partea autorităţilor atunci când anunţă decizii importante. De exemplu, Preşedintele Klaus Iohannis s-a exprimat greşit zilele trecute, când a anunţat criteriile scenariilor colorate pentru redeschiderea şcolilor. Exprimarea corectă cred că şi tu ştii că era numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportate la 1.000 de locuitori din localitatea unde este unitatea de învăţământ.
”Referitor la declaraţia domnului preşedinte, într-adevăr este o greşeală regretabilă, am înţeles că a venit pe filiera ministerului Sănătăţii. Ar fi dat peste cap toate acele scenarii, toată şcoala s-ar fi dus în online, adică intram practic în starea de urgenţă nici măcar stare de alertă. Toate unităţile trebuie să fie pregătite pentru scenariul online, nu ne dorim acest lucru, dar gândiţi-vă că putem începe 100% prezenţă fizică, scenariul verde, pot exista riscuri de contaminare şi atunci până se face ancheta epidemiologică te duci în online”, a declarat Iulian Cristache, preşedinte Asociaţia Părinţilor.
”Am două nepoate, una de 10 ani, una de 13 ani. În perioada când s-a învăţat online au fost probleme mari pentru că am avut un singur telefon, se certau aşa cum se ceartă copiii. Ne-am descurcat foarte greu cu temele online. Încercam pe cât posibil, rugam profesorii să o ia întâi pe cea mare şi pe urmă doamna învăţătoare o lua pe cea mică, dar erau momente când se suprapuneau şi nu rezolvam. Amândouă fetele învaţă bine, eram atât de necăjită. Cea mai mică are numai B şi FB, cea mare numai 9 şi 10, a luat şi bursă de merit”, a declarat Mariana Şerban, bunica Andreei şi Franciscăi.