- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Trupul militarului român ucis în Afganistan a fost repatriat
Trupul neînsufleţit al sergentului major Valerică Leu, ridicat la grad de sublocotenent post-mortem, a fost adus vineri în ţară, fiind întâmpinat la sosirea la Baza aeriană 90 de familie, oficiali MApN, ministrul Apărării Gabriel Oprea şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.
Trupul militarului român ucis în Afganistan a fost repatriat (Imagine: MApN)
La Baza 90 Otopeni a fost organizată o ceremonie religioasă la sosirea trupului soldatului, iar ministrul Oprea şi ambasadorul SUA au susţinut câte un discurs.
Gabriel Oprea s-a referit la patriotismul militarului român. "Cu sufletele cernite de durere îl întâmpinăm astăzi pe camaradul nostru, sublocotenentul post-mortem Valerică Leu, căzut la datorie sub culorile drapelului naţional, în teatrul de operaţii din Afganistan. Cuvintele nu reuşesc să exprime tot ceea ce simţim pentru că suntem cu toţii copleşiţi în aceste momente tragice, când destinul camaradului nostru a fost curmat brusc", a spus Oprea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Ministrul a mai spus că militarul care şi-a pierdut viaţa în Afganistan "a lăsat în urmă o familie îndurerată, un copil pe care l-a iubit ca lumina ochilor, rude, colegi şi prieteni care nu-i vor mai vedea niciodată chipul cald, surâzător şi bun".
Gabriel Oprea a mai spus că atât conducerea MApN, întreaga armată română sunt alături de familia îndurerată.
"Valerică, la fel ca şi Alina, soţia lui, a ales să-şi slujească ţara ca militar, o meserie grea, o vocaţie, un destin şi un drum spre care se avântă doar cei care-şi iubesc patria şi sunt gata să-şi dea viaţa pentru ea. Camaradul nostru a mers pe un drum, luptând cu onoare, cu credinţă şi devotament, cu curaj sub steagul României până la ultima suflare", a spus Oprea, adăugând că sublocotenentul post-mortem este acum, în ochii tuturor, un erou.
La rândul său, Mark Henri Gitenstein a spus că prin curajul său Valerică Leu a devenit un fiul al Americii.
"Mă aflu astăzi aici în numele preşedintelui SUA şi a întregului popor american. Sublocotenentul Leu şi-a dat viaţa într-o misiune în numele poporului american cât şi a guvernului român. În acest fel, el nu se deosebeşte prin nimic de un alt soldat american, deci el este ca un fiu al Americii. El şi-a îndeplinit misiunea cu mult curaj şi suntem profund recunoscători faţă de el. Nu există cuvinte pe care le-aş putea spune astăzi şi care să consoleze inimile familiei şi tocmai de aceea invocăm numele lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze. Fie ca bunătatea lui Dumnezeu să strălucească asupra voastră, iar familiei îndoliate Dumnezeu să vă aducă linişte", a spus Gitenstein.
La finalul ceremoniei, care a durat aproximativ 40 de minute, a fost format cortegiul funerar, mama sublocotenentului ucis, foarte îndurerată, fiind ajutată personal de ministrul Oprea să se deplaseze.
Sergentul major Valerică Leu va fi dus, în cursul acestei zile, la Braşov. Familia sa primeşte, după decesul acestuia, 80.000 de euro asigurare de viaţă, contravaloarea a 100 de solde lunare brute, ajutor de deces şi pensie de urmaş.
De asemenea, Valerică Leu, care a fost înaintat la gradul de sublocotenent post-mortem, a primit Ordinul Naţional Steaua României în Grad de Cavaler pentru militari cu însemn de război din partea preşedintelui României.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO