După sosirea aeronavei militare, la Baza 90 Transport Aerian se va desfăşura un ceremonial militar-religios şi se va prezenta ordinul ministrului apărării, Teodor Meleşcanu, privind înălţarea la gradul de sublocotenent post-mortem a sergentului major Aurel Marcu, precizează ministerul.
Funeraliile sublocotenentului Marcu vor avea loc duminică, în comuna Mătăsaru (judeţul Dâmboviţa), în prezenţa oficialilor din conducerea Ministerului
Apărării şi a Statului Major General.
Aurel Marcu a decedat, joi, în provincia Zabul din Afganistan, după ce un transportor amfibiu blindat a trecut peste un dispozitiv exploziv. Alţi patru militari din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, dislocat în Afganistan, au fost răniţi.
El era căsătorit şi avea un copil.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, Decretul privind conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război, sublocotenetului Aurel Marcu, ucis în Afganistan.