Prima pagină » Social » Iaşi: Tânăr acuzat că şi-a ucis cu şase lovituri de cuţit un fost coleg de şcoală, arestat preventiv

Iaşi: Tânăr acuzat că şi-a ucis cu şase lovituri de cuţit un fost coleg de şcoală, arestat preventiv

Un tânăr de 21 de ani, dintr-o comună ieşeană, a fost arestat preventiv, marţi, pentru 29 de zile, în bza unui mandat emis pe numele său de judecătorii Tribunalului Iaşi, el fiind acuzat că şi-a ucis un fost coleg de clasă cu şase lovituri de cuţit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
22 feb. 2011, 21:31, Social

Nelu Ioan Zolotovici, originar din comuna ieşeană Scânteia, este acuzat că a înjunghiat mortal un tânăr din localitate, fost coleg de şcoală, aplicându-i acestuia şase lovituri de cuţit.

Potrivit poliţiştilor, Zolotovici a intervenit într-un scandal petrecut într-un bar din Scânteia, în care erau implicaţi mai mulţi tineri, între care şi fratele agresorului.

În momentul în care fostul său coleg de şcoală a încercat să fugă, Nelu Ioan Zolotovici l-a urmărit şi i-a înfipt cuţitul în abdomen şi în spate.

„Din primele date ale anchetei a rezultat că ieri seară (luni seară – n.r.), inculpatul s-a implicat într-un conflict. Atunci când victima a decis să se retragă, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit de vânătoare şi i-a aplicat şase lovituri în zone vitale ale corpului”, a declarat presei procurorul Carmina Pascal, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Nelu Ioan Zolotovici a fost prezentat, marţi, în faţa judecătorilor Tribunalului Iaşi, care au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru omor calificat.

Totodată, fratele agresorului este cercetat în stare de libertate pentru complicitate la omor calificat.