„Decizia pilot a Curţii Europene prevede un recurs efectiv, recurs efectiv neînsemnând doar pentru cei pe care legea i-a prins în penitenciar, şi care au putut beneficia de 6 zile considerate executate, la 30 de zile în condiţii necorespunzătoare. Să ne imaginăm că cineva a ieşit din penitenciar cu o săptămână înainte de apariţia legii, şi atunci n-a mai beneficiat de recursul compensatoriu, şi Curtea Europeană spune că trebuie să le dăm şi lor despăgbiri băneşti, materiale, pentru perioada în care au stat în detenţie nercorespunzătoare”, a declarat, miercuri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Acesta a mai precizat faptul că alte state europene au despăgubit deţinuţii cu suma de 5 euro pe zi de detenţie necorespunzătoare.
„Avem exemplele altor state, Ungaria şi Italia, care au dat şi 5 euro pe zi de detenţie necorespunzătoare. Eu nu avansez suma, pentru că nu o stabilesc eu. Administraţia Naţională a Penitenciarelor va face un calcul de la momentul 2012, de când s-a dat decizia semi-pilot, va vedea care deţinuţi au stat şi cât au stat în condiţiii necorespunzătoare, vom vedea la câţi deţinuţi trebuie să le dăm despăgibiri, cât va fi numărul de zile total, şi atunci vom stabili suma, ca să nu fie impactul financiar prea mare”, a mai declarat Toader.
Sindicaliştii din penitenciare susţin că propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, prin care deţinuţii care au stat în condiţii improprii să fie despăgubiţi este inoportună şi imorală. Aceştia propun ca victimele infracţiunilor să fie despăgubite şi nu deţinuţii.