Turcan: Măsurile de securitate pentru preşedinte nu s-au suplimentat. A mers la UE cu avion de linie

Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al şefului statului, afirmă că măsurile de securitate pentru protecţia preşedintelui Traian Băsescu nu au fost suplimentate, dovadă fiind faptul că acesta s-a deplasat, miercuri, la Bruxelles, cu un avion de linie, însoţit de un aghiotant.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Turcan: Măsurile de securitate pentru preşedinte nu s-au suplimentat. A mers la UE cu avion de linie

Turcan: Măsurile de securitate pentru preşedinte nu s-au suplimentat. A mers la UE cu avion de linie (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Acesta a precizat, ca urmare a unor informaţii "false" apărute în presă, că măsurile de securitate pentru protecţia preşedintelui României sunt cele obişnuite.

"Aceste măsuri nu au fost suplimentate. Dovada este faptul că în această dimineaţă, preşedintele României s-a deplasat la Bruxelles, unde participă la Consiliul European de vară, cu un avion de linie, fiind însoţit de un aghiotant", menţionează Turcan.

Pe de altă parte, SPP a precizat miercuri într-un comunicat că nu a amplificat măsurile de securitate pentru demnitari.

Serviciul de Protecţie şi Pază "menţine nivelul obişnuit al măsurilor de protecţie şi pază acordat demnitarilor aflaţi în competenţă, deoarece nu există date care să impună alte decizii".

Informarea SPP a fost transmisă "în contextul apariţiei unor ştiri precum că demnitarii ar beneficia de măsuri de protecţie suplimentare.

În presă au apărut informaţii potrivit cărora preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Emil Boc ar beneficia de măsuri suplimentare de securitate.

SPP a făcut şi marţi o serie de precizări după ce presa a relatat despre faptul că la Palatul Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură, a fost instalat un cordon de protecţie între uşa cabinetului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, lift şi intrarea în sala de şedinţe.

SPP a precizat atunci că hotărârea de instalare a benzii de delimitare a culoarului din Camera Deputaţilor a fost luată de autorităţile competente, fără ca premierul Emil Boc să fi solicitat acest lucru.

Serviciul menţiona de asemenea că în practica europeană - Parlamentul European, Consiliul European - pentru buna desfăşurare a activităţilor sunt delimitate zone pentru mass-media, oficiali vizitatori.

Mai mulţi jurnalişti au fost împiedicaţi de ofiţeri SPP să se apropie de Emil Boc pentru a-i solicita o declaraţie în momentul în care premierul intra în sala de plen a Parlamentului unde urma să aibă loc votarea moţiunii de cenzură.

Premierul Emil Boc a declarat miercuri că niciodată nu a dat niciun fel de dispoziţie sau recomandare privind punerea unui cordon sau panglică în relaţia lui cu presa.

"Nici ieri, nici azi, niciodată nu am dat niciun fel de dispoziţie sau de recomandare măcar să se pună vreun cordon sau vreo panglică în calea mea în Parlament sau în relaţia cu presa", a arătat Boc.

El a fost întrebat de ziarişti dacă va da dispoziţie să se retragă cordonul care delimitează drumul pe unde trece premierul de ziarişti. "Eu nu comand în Camera Deputaţilor", a răspuns Emil Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici