Potrivit unui comunicat al ISU Maramureş transmis, vineri, probleme cauzate de condiţiile meteo au fost înregistrate în Sighetu Marmaţiei şi în Baia Mare.
„S-a intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut peste acoperişul unei case din Sighetu Marmaţiei şi a mai multor copaci căzuţi pe carosabil sau peste autoturisme pe străzi din Baia Mare. De asemenea, s-a balizat zona pentru a preveni producerea unor eventuale situaţii de urgenţă, în cazul a două acoperişuri de bloc, tot din Baia Mare, care s-au dislocat din cauza vântului puternic”, se arată în documentul citat.
Pompierii intervin şi în municipiul Baia Mare pentru înlăturarea efectelor produse de vijelie.