Candidatul la primăria Voineşti, mort duminică dimineaţă, a câştigat alegerile!
"Au fost exprimate la nivelul întregii comune 2.140 de voturi, dintre voturile valabile 1.051 au fost favorabile candidatului PSD, iar 1.028 candidatului PNL", a declarat Florin Colipcă, preşedintele Biroului Electoral de Circumpscriţie Voineşti, citat de corespondentul MEDIAFAX.
La nivelul judeţului Iaşi, după turul al doilea al alegerilor locale şi potrivit numărătorii paralele a PNL cele mai multe primării le-a obţinut PNL – 36 de localităţi, urmat de PDL – 33 localităţi şi PSD – 29 de localităţi.
"Din cele patru oraşe din judeţul Iaşi în care s-au organizat astăzi alegeri PSD a obţinut primăria municipiului Iaşi, în timp ce noi ne-am adjudecat municipiul Paşcani, precum şi oraşele Târgu Frumos şi Podu Iloaiei", a declarat Valerian Sălăvăstru, directorul de campanie al PNL Iaşi.
În municipiul Iaşi, după centralizarea a 90% din secţiile de votare a ieşit câştigător candidatul PSD Gheorghe Nichita, care a obţinut aproximativ 54 % dintre voturi, devasându-l astfel pe candidatul PDL Dumitru Oprea.
Candidatul PSD la primăria comunei Voineşti, judeţul Iaşi, care a condus localitatea timp de 18 ani, a murit, duminică dimineaţă, din cauza unei boli grave de care suferea de mai multă vreme. Neculai Ivaşcu (58 de ani) era primarul în funcţie al comunei Voineşti din 1990, iar duminică dimineaţă a fost internat, în stare critică, la Clinica de Gastoenterologie a Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi.
Medicii care l-au îngrijit au spus că acesta suferea de o afecţiune cronică a ficatului şi că, în pofida eforturilor de a-l stabiliza, primarul a decedat în jurul orei 9.00.
Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au spus că o astfel de situaţie nu a fost prevăzută în Legea electorală şi că au cerut Biroului Electoral Central lămuriri asupra măsurilor care trebuie luate în acest caz. "Legea electorală nu prevede explicit ce se întâmplă în momentul în care unul dintre candidaţi încetează din viaţă", a declarat Marian Grigoraş, membru în BEJ.
Primarul Neculai Ivaşcu se calificase în turul al doilea alături de candidatul PNL Gheorghe Dobreanu.
BEC a decis, dumunică după-amiază, ca procesul electoral să continue în localitatea Voineşti, din judeţul Iaşi, în care unul dintre candidaţii la Primărie, respectiv primarul în funcţie a murit, purtătorul de cuvânt al BEC precizând că nu există prevedere legală în baza căreia să fie oprită votarea. BEC a luat această decizie în urma sesizării Asociaţiei Pro Democraţia şi a celei depuse de PSD Voineşti, în care se cerea suspendarea procesului de vot în localitate.