- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Turism pe stomacul gol. 82% dintre angajaţi câştigă sub salariul mediu pe economie
Volumul recrutărilor în turism a atins în această luni din nou un maxim istoric, însă interesul candidaţilor pentru joburile disponibile se menţine temperat, la acest lucru contribuind şi salariile mici.
Turism pe stomacul gol. 82% dintre angajaţi câştigă sub salariul mediu pe economie
Turismul se numără printre domeniile cele mai afectate de evenimentele ultimilor ani. Începând însă cu luna martie a acestui an, care a adus ridicarea tuturor restricţiilor impuse de pandemie, volumul recrutărilor a atins din nou un maxim istoric şi în acest domeniu.
Cu toate acestea, în plin sezon turistic, interesul candidaţilor pentru joburile disponibile se menţine temperat, la acest lucru contribuind şi salariile mici pe care Turismul le oferă. Astfel, conform datelor Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, 82% dintre angajaţii din domeniu câştigă sub salariul mediu net pe economie, care, în luna martie, a fost de 3.937 lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
Cei mai mulţi angajaţi din Turism (42,2%) câştigă salarii cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei, iar 21,7% sub 2.000 de lei.
În acelaşi timp, 14,2 % obţin venituri cuprinse între 4.000 şi 7.000 de lei şi doar 4,1%, ajung să depăşească suma de 7.000 de lei pe lună. Cu o medie salarială de 3.000 de lei net, Turismul se plasează astfel în rândul celor mai slab plătite sectoare din economie, la egalitate cu Sport & Wellness sau Pază şi protecţie.
„Deficitul de forţă de muncă din Turism reprezenta o problemă şi înainte de pandemie, însă acum aceasta s-a acutizat şi mai mult din cauza fenomenului cu care ne-am confruntat în ultimii doi ani, când am văzut o migrare masivă a candidaţilor către alte domenii, mai stabile, dar şi cu salarii mai mari. Cel mai mult se recrutează în acest moment agenţi de turism, recepţioneri şi personal pentru curăţenie”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România.
Spre exemplu, un agent de turism câştigă în medie 2.600 lei net pe lună. Totuşi, la veniturile acestuia se mai adaugă comisionul din vânzări sau diverse bonusuri de performanţă. În perioada estivală, când şi activitatea este mai intensă, aceştia pot chiar să-şi dubleze salariul. În plus, ei pot beneficia de reduceri semnificative la achiziţionarea unor pachete de vacanţă.
Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajaţii din Turism, sunt pentru joburile:
● Hostess – 1.700 lei
● Barman - 1.750 lei
● Chelner - 1.900 lei
● Casier – 2.000 lei
● Responsabil curăţenie – 2.000 lei
Oraşele cu cele mai mici salarii MEDII nete din Turism sunt:
● Câmpina – 1.457 lei
● Reşiţa - 1.600 lei
● Paşcani - 1.640 lei
● Călăraşi – 1.900 lei
● Sinaia – 2.000 lei
Pe de altă parte, chiar şi în oraşele în care vorbim de valori maxime ale salariului mediu, acestea se situează sub media pe economie:
● Bucureşti – 3.200 lei
● Cluj-Napoca – 3.000 lei
● Timişoara - 2.800
● Constanţa – 2.800 lei
● Braşov - 2.800 lei.
Pentru cei angajaţii ale căror salarii depăşesc media pe economie, lucrurile arată mai încurajator. Majoritatea acestora ocupă poziţii de management, iar, în unele cazuri, pe aceste roluri, unii angajaţi pot câştiga şi de 3-4 ori mai mult decât salariul mediu pe poziţia respectivă.
Iată câteva exemple:
● Director General: salariul mediu net la nivel naţional - 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism - 18.000 lei
● Director Financiar: salariul mediu net la nivel naţional - 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism - 15.000 lei
● Manager hotelier: salariul mediu net la nivel naţional - 7.500 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism - 16.000 lei
● Bucătar-şef: salariul mediu net la nivel naţional - 4.000 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism - 15.000 lei
● Asistent de zbor: salariul mediu net la nivel naţional - 4.800 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism - 13.000 lei .
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO